După ce zeci de suceveni, de la elevi de liceu, la studenţi, adulţi, şi chiar pensionari, s-au încumetat să studieze chineza, vorbită de peste un miliard de oameni de pe mapamond, în cadrul unor cursuri organizate de Universitatea „Ștefan cel Mare”, instituţia propune, din acest an, cursuri de limba coreeană.
O grupă de 30 de cursanţi deja s-a constituit, însă cei interesaţi se pot înscrie în continuare pentru a studia limba coreeană.
Profesoară la clasă este Alexandra Berjan, absolventă a unui program de coreeană – engleză în cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova (ULIM), care a studiat un semestru şi în Coreea de Sud. În prezent, este masterandă a Facultăţii de Știinţe Economice şi Administraţie Publică, programul Managementul firmelor de comerţ, turism şi servicii.
Cursurile de limba chineză şi coreeană se desfăşoară în regim gratuit, iar înscrierile se fac în Corpul H, cam. H105, conf. dr. Alexandru Nedelea (tel. 0740019277).
„Încercăm să atragem către aceste cursuri cât mai mulţi elevi de liceu, în acest mod reuşind şi să promovăm Universitatea din Suceava. Mulţi nu ştiu de facilităţile şi condiţiile de la USV, iar acesta este un bun prilej de a cunoaşte mai bine instituţia”, a specificat Alexandru Nedelea.
Cursuri de limbi străine pentru copii şi adulţi
Universitatea din Suceava, prin Centrul de Limbi şi Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM (CLCSSL), mai organizează cursuri de obţinere a certificatelor de competenţă lingvistică pentru toate nivelurile pentru limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, japoneză, ucraineană, rusă şi poloneză. Înscrierile se desfăşoară între 16 octombrie şi 8 decembrie, în intervalul orar 16.00-18.00, de luni până vineri (cu excepţia zilelor de 30 noiembrie şi 1 decembrie), în holul de la intrare din Corpul A, într-un spaţiu amenajat lângă Decanatul Facultăţii de Litere.
Cu excepţia limbilor chineză şi coreeană, cursurile la toate limbile se vor desfăşura în perioada februarie-mai 2018 şi au ca format module de 50 de ore, cu 4 ore pe săptămână, iar formaţiile de studiu cuprind minimum 15 şi maximum 30 de cursanţi.
Valoarea taxei este de 500 de lei pentru un modul integral de 50 de ore. Această valoare se reduce la 300 de lei pentru studenţii la programele de licenţă, masterat şi doctorat ale USV, precum şi pentru angajaţii USV, şi la 400 de lei pentru elevi, pentru studenţii la programele de licenţă, masterat şi doctorat ale altor universităţi, pentru membrii fundaţiei Alumni USV, precum şi pentru şomeri.
Grupe pentru copii
Începând din acest an, Centrul de Limbi şi Culturi Străine va înmatricula şi copii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 13 ani, chiar dacă nu se va întruni numărul minim de 15 copii per grupă/ per nivel de studiu al limbii respective, cu condiţia să se activeze, la limba şi nivelul solicitate, modulul pentru cursanţii cu vârsta minimă de 14 ani.
Cursanţii din această categorie vor beneficia de o reducere de 100 de lei (pe baza unei adeverinţe eliberate de secretariatul şcolii).
Detalii se pot obţine la numărul de telefon 0743694611, de luni până vineri, între orele 14-16, iar informaţii suplimentare sunt postate în timp util pe contul public de Facebook, la https://www.facebook.com/CLCSSLşi pe pagina web a centrului, www.synergialinguarum.ro.