Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice (1 octombrie), Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava şi Asociaţia SEVA, în parteneriat cu Asociaţia „Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor” şi Fundaţia „Principesa Margareta a României”, au organizat, în perioada 28 septembrie - 3 octombrie, prima ediţie a Campaniei „Flori pentru Suflet”, o manifestare de succes, cu impact mare în rândul publicului de vârsta a treia.
La nivel naţional, Campania „Flori pentru Suflet” a ajuns la a VI-a ediţie. 600 de felicitări cu însemnele campaniei au fost puse la dispoziţie de organizatorii evenimentului din Bucureşti, câteva sute de flori au fost donate de Florăria Queen Concept Flower Suceava, o parte dintre flori au fost cumpărate de organizatorii evenimentului de pe plan local, însă cele mai multe flori au fost cumpărate şi oferite cu drag bătrânilor de voluntari, în mare parte elevi.
La nivelul municipiului Suceava, o echipă de voluntari de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu”, coordonată de director executiv adj. prof. Elena Istrate, a oferit persoanelor de vârsta a treia întâlnite pe stradă şi în parcuri zeci de felicitări cu însemnele campaniei, flori, zâmbete, însoţite de o vorbă bună.
Vizite la căminele de bătrâni sucevene
Voluntarii de la centrele „Speranţa”, „Colţ Alb” şi „Micul Prinţ” din cadrul DGASPC Suceava au oferit felicitări şi flori donate de Florăria Queen Concept Flower Suceava persoanelor vârstnice din parcuri, vecinilor etc. De asemenea, voluntarii de la Asociaţia Tineri de Succes Suceava au vizitat căminele de bătrâni care aparţin Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, locaţiile de lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean şi din cartierul Iţcani, aducând cu zâmbetele şi darurile lor o rază de soare în viaţa acestora. Florile şi felicitările, însemne ale respectului şi preţuirii pentru generaţia a treia, au fost oferite din partea Asociaţiei ”Niciodată Singur - Prietenii Vârstnicilor” şi a Fundaţiei ”Principesa Margareta a României”.
Pe 2 octombrie, voluntarii de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava s-au împărţit în trei grupe. Un grup de voluntari s-au deplasat la Centrul de Îngrijire şi Alinare (Casa Victor) de la Ilişeşti, unde au oferit celor 41 de persoane vârstnice câte o floare şi câte o felicitare, au stat de vorbă şi au făcut fotografii cu beneficiarii şi personalul din cadrul centrului. Zâmbetele şi ochii înlăcrimaţi au luminat feţele celor încărcaţi de ani şi de amintiri atunci când au cântat împreună ”La mulţi ani!”.
Un alt grup a vizitat Centrul de bătrâni ”Sfântul Ioan ce Nou” din Suceava, dăruind bucurie alături de felicitări şi flori beneficiarilor acestui centru. Al treilea grup a oferit pe stradă persoanelor vârstnice felicitări şi flori.
Felicitări au primit şi cele 48 de persoane vârstnice aflate în îngrijire la CRRN Zvoriştea, alături de urările de „La muţi ani!” şi sănătate din partea conducerii DGASPC Suceava.
Voluntarii de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” au oferit, pe 3 octombrie, la finalul campaniei, felicitări şi urări de sănătate persoanelor vârstnice întâlnite pe stradă, în centrul municipiului Suceava.
Mesagerii unui gând bun, însoţit de o floare dăruită vârstnicilor suceveni
Preşedinta Asociaţiei SEVA, Angela Zarojanu, ne-a spus că a fost o mare plăcere ca duminică, 1 octombrie, „să însoţim membrii Asociaţiei Tineri de Succes prin municipiul Suceava, ca să împărţim trandafiri, felicitări şi multe, multe zâmbete. Am făcut multe fotografii şi ne-am simţit minunat în compania acestor tineri pe care îi îndrăgim şi apreciem, precum şi a sărbătoriţilor cărora li se citea bucuria pe chip, un semn al legăturii indestructibile între generaţii (aşa ar trebui să fie peste tot). În momentul în care alături de grupul de voluntari s-au adunat şi copii, am avut sentimentul reuşitei acestei acţiuni. Am împărţit 300 de flori şi aducem pe această cale mulţumiri şi Florăriei Queen, care a participat la acţiune dăruind florile pentru campanie”.
La rândul ei, Beatrice Culda, directorul executiv al Asociaţiei „Niciodată Singur - Prietenii Vârstnicilor”, a declarat: „Doresc să vă mulţumesc foarte mult pentru deschiderea cu care aţi întâmpinat această propunere de parteneriat în campania <Flori pentru Suflet>. Alături de al doilea fondator important, Fundaţia <Principesa Margareta a României>, derulăm din 2012 campania <Flori pentru Suflet> cu prilejul zilei de 1 octombrie, Ziua Internaţionala a Persoanelor Vârstnice, continuând tradiţia de a fi mesagerii unui gând bun, însoţit de o floare dăruită şi vârstnicilor de pe plaiurile sucevene, cu ocazia acestei zile speciale.”
Acţiuni ale copiilor humoreni
Pe 1 octombrie, 20 de beneficiari şi doi educatori de specialitate din cadrul Serviciilor multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate din Gura Humorului s-au deplasat la Moldoviţa, cu sprijinul lui Nicu Grămesc şi al Centrului Creştin „Cristos pentru România”, care au sponsorizat deplasarea copiilor.
Copiii s-au bucurat, au făcut fotografii şi au fost foarte încântaţi de inedita plimbare cu Mocăniţa. Pe lângă această excursie, sponsorii au sprijinit cu o sumă considerabilă de bani şi achiziţionarea unor perechi de ochelari de vedere pentru copiii cu deficienţe de vedere din cadrul acestui serviciu. Atât şefa serviciului, Mihaela Pintilie, cât şi Maria Ulici, coordonator personal de specialitate, doresc să aducă mulţumiri lui Nicu Grămesc şi Centrului Creştin ”Cristos pentru România”, pentru faptul că sunt alături de copiii şi tinerii cu dizabilităţi de mulţi ani, clădind în sufletele lor frumoase amintiri.