O sabie, un cuţit şi două arme neletale au fost găsite de poliţişti într-o maşină în care se aflau cinci tineri, trasă pe dreapta de un echipaj de la Poliţia municipiului Rădăuţi, pe strada Piaţa Unirii din localitate.
În maşină erau doi tineri din Rădăuţi şi trei din municipiul Suceava, iar poliţiştii au făcut un control amănunţit al maşinii.
Printre altele, pe bancheta din spate s-a găsit o sabie, în teacă, un rucsac în care era un pistol de airsoft, o butelie de gaz, un box şi un cuţit. De asemenea, sub unul dintre scaune a fost găsit un pistol cu bile care era încărcat.
Cei cinci tineri au fost conduşi la Poliţia municipiului Rădăuţi, unde au fost audiaţi. Pistoalele şi armele albe găsite în maşină au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea a două infracţiuni de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi o infracţiune de „portul fără drept al obiectelor interzise”.