Mai multe familii din judeţul Suceava ale căror locuinţe au fost afectate de incendii sau care au probleme de sănătate vor primi sprijin financiar din partea Guvernului României. Potrivit unei hotărâri pe care Guvernul a adoptat-o joi, la nivel naţional vor fi acordate ajutoare de urgenţă în sumă totală de 518.800 de lei, pentru sprijinirea a 200 de familii şi persoane singure afectate de incendii, fenomene hidrometeorologice periculoase ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială. În hotărâre se precizează că 18 familii aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii vor primi suma totală de 82.400 lei, sprijinul urmând să ajungă în judeţele Suceava, Caraş-Severin, Ialomiţa, Neamţ, Olt, Teleorman şi Vaslui.
În acelaşi timp, 162 de familii şi persoane singure care se confruntă cu situaţii deosebite cauzate de probleme grave de sănătate vor primi o sumă totală de 383.900 de lei. Aceste persoane sunt din judeţele Suceava, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Olt, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi din municipiul Bucureşti.
Beneficiarii acestor ajutoare au fost identificaţi în urma anchetelor sociale realizate de Agenţia Judeţean pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava. Ajutoare de urgenţă se vor plăti din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.