Perioada 5 – 11 octombrie
Lecţia muzeală „Păianjenii”, la Muzeul de Știinţele Naturii din municipiul Suceava
Muzeul de Știinţele Naturii din municipiul Suceava organizează, în perioada 11-13 octombrie, Lecţia muzeală (prelegere educaţională) intitulată „Păianjenii”, susţinută de biologul Florentina Carmen Oleniuc. Lecţia muzeală „Păianjenii” va începe în fiecare zi la ora 10:00. Biologul Florentina Carmen Oleniuc ne-a spus că la aceste lecţii muzeale se pot înscrie şi participa elevii interesaţi din şcoli gimnaziale şi liceale din municipiul Suceava, dar şi din judeţ.
Expoziție de pictură, la Gura Humorului
În Sala „Corneliu Tincu” a Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului poate fi văzută, începând de miercuri, 4 octombrie a.c., expoziția de pictură a artistului plastic Radu Bercea.
Expoziția, care etalează 55 de lucrări (peisaje şi flori, realizate cu culori de acryl) va fi vernisată vineri, 20 octombrie a.c., la ora 16.00, şi constituie un preambul pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneț”, care se va desfăşura în intervalul 27 - 29 octombrie.
Joi, 5 octombrie
Cartea „Mă cufund în marea de cuvinte”, de Bonnie Mihali, va fi lansată la Biblioteca Bucovinei
La Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” va avea loc joi, de la ora 14.30, lansarea cărţii „Mă cufund în marea de cuvinte”, de Bonnie Mihali (Bombonica Curelciuc). Invitat de onoare este Valentina Becart. Prezintă prof. dr. Daniela Corbu-Domşa. Evenimentul este organizat de Ziua Educației de Consiliul Județean Suceava şi Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”.
Seară de folk, la Universitatea din Suceava
Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii din Suceava invită sucevenii la „O seară de folk”, spectacol susţinut de Cosmin Vamanu şi Alexandra Andrei. Evenimentul este găzduit de Auditorium ”Joseph Schmidt”, începând cu ora 19.00. Intrarea studenţilor este liberă. Detalii la 0752 092 606 sau pe pagina de Facebook a Casei de Cultură a Studenţilor.
Sâmbătă, 7 octombrie
Discoteca de altădată
La ora 21:00, la Oscar Wilde Irish Pub&Restaurant, „Discoteca de altădată”. Intrarea este 20 de lei (include bilet tombolă). Oferte speciale la bar, valabile pentru rezervări: 15% discount pentru un grup mai mare de 15 persoane, 20% discount la nota de plată dacă îți sărbătoreşti ziua de naştere etc.
Premiera filmului „Ouăle lui Tarzan”, la Gura Humorului
Documentarul „Ouăle lui Tarzan”, regizat de Alexandru Solomon, va rula sâmbătă, 7 octombrie, la ora 18.00, la Casa de Cultură din Gura Humorului. Proiecţia de gală în prezenţa regizorului Alexandru Solomon este programată şi la Iaşi (vineri, 6 octombrie, ora 19.00, la Cinema Victoria), dar şi la Focşani (duminică, 8 octombrie, ora 16.00, la Happy Cinema). „Ouăle lui Tarzan” a avut premiera mondială la Festivalul de Film Transilvania (TIFF) şi a fost selectat în competiţia de documentare a Festivalului de Film de la Karlovy Vary. În plus, a fost inclus în competiţia Russian Open Documentary Film Festival „Artdocfest” 2017, care va avea loc la Moscova, în perioada 6-12 decembrie.
Rugby: CSM Bucovina Suceava - CS Năvodari
Stadionul Unirea, la ora 10.00, Rugby Divizia Națională, CSM Bucovina Suceava - CS Năvodari
Luni, 9 octombrie
Conferinţă, expoziţie de carte şi documente, proiecţii video, dezbateri, la Biblioteca Bucovinei
În Sala de Arte de la Biblioteca Bucovinei va avea loc luni, de la ora 13:00, conferinţa cu tema: „Despre Holocaust – Mărturii despre această tragedie conţinute în operele unor iluştri artişti originari din Suceava, Norman Manea şi Arnold Daghani. Există antisemitism şi negaţionism la Suceava? Cauze şi efecte ale fenomenelor aferente”, ce va fi susţinută de scriitoarea Angela Furtună. Evenimentul va fi organizat cu prilejul Zilei Memoriei Victimelor Holocaustului din Transnistria de sub regimul Antonescu. În cadrul evenimentului va fi vernisată şi o expoziţie de carte şi documente, vor putea fi vizualizate proiecţii video şi sunt bine-venite discuţiile şi dezbaterile.
Comedia de mare succes „Neveste de fotbalişti”, pe scena Casei de Cultură Suceava
Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc luni, de la ora 19:00, comedia de mare succes „Neveste de fotbalişti”, din distribuţia căreia fac parte actorii Magda Catone, Răzvan Oprea, Angel Popescu, Tomi Cristin, Doina Teodoru. Piesa „Neveste de fotbalişti”, scrisă de Ivona Boitan, este o comedie contemporană, o satiră la adresa unei felii a societăţii noastre, ahtiată după bani, parvenire şi statut social cu orice preţ. Regia: Magda Catone; Scenografia: Carmen Paiu şi Valeriu Mladin; Durata spectacolului: două ore. Sucevenii sunt invitaţi de organizatori să-şi cumpere bilete la piesa „Neveste de fotbalişti”, care este în esenţă o comedie trăsnită, „cu gaguri pe bandă rulantă, despre subteranele lumii fotbalului”. Biletele costă 70 de lei şi 50 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi pot fi cumpărate de la secretariatul
Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etajul 1, tel. 0230 523 718.
Marți, 10 octombrie
„Maitreyi”, pe scena suceveană
Actriţa Maia Morgenstern este aşteptată la Suceava, marţi, de la ora 19:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, unde va juca în spectacolul „Maitreyi”, de Mircea Eliade, alături de alte nume mari ale teatrului românesc, cum ar fi Vlad Zamfirescu, Doru Ana şi Mihai Nitu. În distribuţie: Maia Morgenstern - Maitreyi la 60 de ani, Raluca Aprodu / Cabiria Morgenstern - Maitreyi la 16 ani, Vlad Zamfirescu – Mircea Eliade, Doru Ana – Narendra Sen, tatăl lui Maitreyi, Teodora Calagiu - Srimati Devi, mama lui Maitreyi, Miral Solcanu – Chabu, sora lui Maitreyi în vârstă de 8 ani, Mihai Nitu / Tudor Aaron Istodor – Mantu, verişorul lui Maitreyi, Carla Maria Teaha – Lilu, verişoara lui Maitreyi, Radu Micu / Dan Rădulescu – Harold, prietenul lui Eliade, Mădălina Dorobanţu – servitoarea. Scenografie: Adina Mastalier. Coregrafia: Carmen Pesantez. Dramatizarea şi regia artistică: Chris Simion-Mercurian. Biletele pentru spectacolul „Maitreyi”, de Mircea Eliade, costă 100 de lei sau 80 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi se găsesc la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etaj I. Relaţii şi rezervări, la telefon 0230 523 718.