Rădăuţiul ar putea fi primul municipiu din judeţul Suceava care va implementa un proiect de promovare online a obiectivelor culturale şi turistice din oraş, aplicaţia „e-Rădăuţi” urmând să vină în sprijinul turiştilor care calcă pragul oraşului, aşa cum se întâmplă deja în marile oraşe.
Aplicaţia va fi lansată pentru promovarea turismului în Rădăuţi prin crearea unor trasee turistice şi arhitecturale pentru vizitatori, prezentarea obiectivelor turistice, a istoricului oraşului, acces la contacte de interes local, oferte locale, scanarea codului QR a clădirilor istorice pentru aflarea mai multor detalii etc.
De cealaltă parte, aplicaţia va veni şi în sprijinul locuitorilor prin facilitarea implicării în comunitate a acestora, în acţiuni de voluntariat, crearea unui calendar cu evenimente din Rădăuţi şi notificări, posibilitatea cetăţenilor de a sesiza nereguli (după modelul www.civicalert.ro), discuţii etc.
Interesant este că aplicaţia va fi dezvoltată în cadrul unui concurs adresat liceenilor din Rădăuţi, provocarea fiind lansată de grupul de iniţiativă „Rădăuţiul Civic”, fondat de tânărul Luca Ciubotaru, rădăuţeanul ales delegat de tineret al României la Organizaţia Naţiunilor Unite în mandatul 2014-2015.
„Grupul de iniţiativă <Rădăuţiul civic> lansează în premieră un concurs adresat elevilor de liceu din Rădăuţi pasionaţi de noile tehnologii pentru crearea unei aplicaţii mobile Android denumită <e-Rădăuţi>”, au transmis iniţiatorii proiectului.
Concursul este derulat într-o colaborare în premieră între mediul privat (partenerul principal fiind Hard Power Rădăuţi), societatea civilă şi mediul educaţional. Cele mai bune trei aplicaţii vor fi recompensate cu premii între 200 şi 1.000 de lei.
Înscrierile se realizează până pe data de 14 octombrie, iar concursul se va derula în perioada 16 octombrie – 16 noiembrie 2017. În toată această perioadă, elevii vor fi îndrumaţi de doi mentori şi vor fi ajutaţi să-şi dezvolte noi abilităţi căutate, poate, de viitorii lor angajatori. La finalul concursului, aplicaţiile vor fi evaluate de un juriu format din profesionişti, dezvoltatori de software din România, Danemarca şi chiar de la Google Elveţia. Toate detaliile sunt disponibile la adresa: www.radautiulcivic.ro/concurs.
„În era tehnologiei, ne-am propus să aducem beneficiile sale mai aproape de cetăţeni. Ne dorim ca oraşul nostru să fie promovat cât mai bine şi pentru turiştii care ne calcă pragul, aşa cum şi în marile oraşe acest lucru este făcut deja prin folosirea noilor tehnologii şi ne dorim să stimulăm implicarea cetăţenilor în comunitate prin noua aplicaţie, să putem comunica mai bine şi să ajungem în punctul în care ne pasă mai mult de localitatea noastră. Aplicaţia va fi una de tip open source, aşa că sperăm ca ea să fie multiplicată şi în alte oraşe, să dăm startul unei mişcări de digitalizare venite de la societatea civilă”, au declarat Paul Coman (cercetător în Danemarca, iniţiator al concursului, membru al grupului „Rădăuţiul Civic”) şi Luca Ciubotaru (fondator al grupului „Rădăuţiul Civic”).
„Rădăuţiul civic” este un grup de iniţiativă independent şi non-partizan format în luna iunie 2017, din cetăţeni de toate vârstele şi de toate profesiile, ca răspuns la nevoia de încurajare a iniţiativei locale, a cetăţeniei active şi a implicării în comunitate, o platformă de facilitare şi promovare a schimbărilor pozitive în municipiul Rădăuţi şi nu numai. Până în prezent, grupul civic a implementat deja acţiuni precum: refacerea gratuită a paginii de internet a Primăriei Rădăuţi pentru a aduce informaţia mai aproape de cetăţeni, acţiuni de promovare a voluntariatului, ecologizarea albiei râului Suceviţa sau organizarea unei tabere de vară pentru copiii de la Casa de tip familial „Universul Copiilor” din Rădăuţi. Mai multe detalii, la adresa: www.radautiulcivic.ro. Pentru mai multe informaţii, membrii grupului de iniţiativă pot fi contactaţi la adresa contact@radautiulcivic.rosau la tel. 0741 975 076 (Luca Ciubotaru).