Mai mulţi elevi de la Colegiul ”Mihai Eminescu”, voluntari în cadrul Campaniei „Flori pentru Suflet”, ediţia I, au împărţit flori, pe 1 octombrie, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, bătrânilor din centrul municipiului Suceava. Elevii Miruna Bocăneţ, Iulia Tămaş, Genina Butnariu, Ştefan Tărăboanţă, Andreea Severen, Theodora Cocîrla şi Iuliana Motco le-au şi cântat bătrânilor aflaţi în parcurile centrale, „au împărţit zâmbete, flori şi felicitări vârstnicilor întâlniţi în centrul Sucevei”.
Mottoul grupului de voluntari a fost ,,Nu există bătrâneţe, ci o vârstă cu mai multe amintiri”. Tinerii le-au urat tuturor persoanelor care au adunat de-a lungul timpului experienţă şi amintiri mulţi ani sănătoşi. Prin mobilizarea voluntară, elevii încearcă să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice, la conştientizarea şi responsabilizarea membrilor societăţii civile şi la schimbarea percepţiei, atitudinii şi comportamentului societăţii asupra persoanelor de vârsta a treia. Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice este marcată în fiecare an pe 1 octombrie şi are ca scop promovarea drepturilor persoanelor de vârsta a treia, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.
Campania „Flori pentru Suflet” a fost organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava şi Asociaţia SEVA, în parteneriat cu Asociaţia „Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor” şi Fundaţia „Principesa Margareta a României”.