Un adolescent în vârstă de 17 ani, din Burdujeni, a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava după ce anchetatorii au dovedit mai multe furturi comise de acesta. Tânărul a acţionat timp de patru luni în zona cartierului Burdujeni şi a uşurat de bunuri diferite persoane.
Poliţiştii au reuşit să recupereze şi o parte din bunuri, în valoare totală de 9.500 de lei, dar pentru a documenta întreaga activitate penală comisă de adolescent mai au nevoie de timp.
În cursul zilei de ieri, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava au decis instituirea controlului judiciar faţă de adolescent, căruia i s-au stabilit astfel o serie de obligaţii.