Confruntată cu o situaţie anormală, în care peste 40 de maxi-taxiuri preiau fără nici o jenă călătorii din staţiile de aşteptare din municipiul reşedinţă de judeţ, deşi contractul de transport complementar nu a mai fost prelungit, Primăria Suceava a trecut la acţiune.
Pe lângă o adresă transmisă în urmă cu 11 zile Consiliului Judeţean Suceava, referitoare la maxi-taxiurile care sub pretextul deservirii unor trasee judeţene prestează ilegal servicii de transport public local de persoane, municipalitatea suceveană a demarat şi o serie de controale în teren.
Un prim „pirat”, care nu avea nici un fel de licenţă de transport, dar care golea staţiile de călători, în detrimentul societăţii de transport public local, a fost prins chiar în cursul zilei de joi.
„Pentru prestarea ilegală a serviciilor de transport public de persoane a fost aplicată o amendă de 10.000 de lei, în plus au fost ridicate şi plăcuţele de înmatriculare a autoturismului, cu care nu se va mai putea circula o lună de zile”, a declarat viceprimarul Lucian Harşovschi, care coordonează activitatea compartimentului Autoritatea Locală de Autorizare Transport.
Alte controale urmează să fie făcute periodic pe străzile Sucevei, mai ales că şi la nivelul Consiliului Judeţean s-a decis înfiinţarea unei comisii de verificare a operatorilor de transport rutier interjudeţean care tranzitează municipiul Suceava şi care au licenţe eliberate de această instituţie.
Din comisie vor face parte reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai Autorităţii Rutiere Române, ai Primăriei Suceava, dar şi de la TPL (Transport Public Local).
Comisia, coordonată de membrii Comisiei de buget finanţe din cadrul deliberativului judeţean, va inventaria toate traseele aprobate de-a lungul timpului şi va prezenta raportul în termen de două săptămâni.
Maxi-taxi care circulă doar în municipiu, deşi au rute judeţene
Măsura vine ca urmare a adresei transmise de Primăria Suceava, cu date concrete privind ilegalităţile produse de transportatorii maxi-taxi licenţiaţi de CJ, informaţii care se regăsesc şi în sesizarea făcută de consilierul judeţean PSD Dan Ioan Cuşnir în cadrul şedinţei deliberativului judeţean de miercuri, pe această temă.
Conform adresei, peste 40 de mijloace de transport de tip maxi-taxi prestează ilegal servicii de transport public de persoane sub pretextul deservirii unor trasee judeţene, dar care pe plăcuţele afişate au următoarele trasee: cu indicativele 10 (Pătrăuţi, Iţcani, Orizont, Bazar, Autogară, Mărăşeşti, George Enescu), 11 (Mereni, Piaţa Burdujeni, Orizont, Bazar, Centru, Bancă, Curcubeul, Obcini, Sf. Ilie, Moara), 14 (Obcini, Mobilă, Curcubeul, Mărăşeşti, Autogară, Bazar, Orizont), 31 (Mitoc, Orizont, Carrefour, Bazar, Centru, Bancă, Policlinică, Spital, Metro, Obcini) şi 32 (Sf. Ilie, Obcini, George Enescu, Mărăşeşti, Policlinică, Centru, Bazar, Carrefour, Orizont, Iţcani, Lipoveni).
Din observaţiile inspectorilor Primăriei Suceava, doar 1-2 maxi-taxi de pe fiecare traseu au plăcuţa de traseu scrisă cu caractere negre şi merg în localităţile limitrofe, în timp ce câte 8-10 maxi-taxi cu aceleaşi plăcuţe, dar cu caractere roşii, circulă în interiorul municipiului Suceava.
Luarea unor măsuri concrete în privinţa acestora, pentru respectarea legislaţiei în domeniu, este cerută de municipalitatea suceveană, a cărei societate de transport public local, TPL, este păgubită zilnic de sume imense, care ajung la operatorii de maxi-taxi, fără a se tăia măcar un bilet de călătorie.
(30 sep 2017, 11:28:46