Operatorii de transport rutier interjudeţean care tranzitează Suceava şi care au licenţe eliberate de Consiliul Judeţean vor face obiectul unor verificări după ce consilierul județean PSD Dan Ioan Cuşnir a sesizat în cadrul şedinţei deliberativului judeţean de miercuri că aceştia piratează transportul local din municipiul reşedinţă de judeţ. Verificările vor fi făcute de o comisie din care vor face parte reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai Autorităţii Rutiere Române, ai Primăriei Suceava şi ai societăţii de Transport Public Local.
Comisia, care va fi coordonată de membrii Comisiei de buget finanţe din cadrul deliberativului judeţean, va inventaria toate traseele aprobate de-a lungul timpului şi va prezenta raportul în termen de două săptămâni. Consilierul Dan Ioan Cuşnir a sesizat faptul că multe trasee nu se justifică şi ar trebui anulate pentru că de fapt operatorii respectivi fac transport ilegal de persoane în municipiul Suceava. ”Spre exemplu traseul 31 Sf. Ilie - Mitocu Dragomirnei, este operat de nouă maşini care traversează tot oraşul şi opresc în toate staţiile, dar şi între staţii. Vă întreb câţi locuitori din Sf. Ilie au serviciu în Mitoc şi câţi copii din Mitoc fac şcoala în Sf. Ilie? Cea mai mare parte a maxi-taxiurilor nu fac acest traseu, ci întorc la ieşirea din oraş. Pe traseul 14 Trei Movile sunt şapte maşini care operează. Ciudat este că în Trei Movile sunt cinci sau şase case. Şapte maşini deservesc cinci sau şase case în Trei Movile. Din punctul meu de vedere este clar încă un traseu care piratează transportul public local. Pe traseul 11 Moara - Mereni operează 11 maşini, din care două merg efectiv la Mereni, restul fac transport ilegal în Suceava”, a exemplificat Cuşnir.
El a arătat că, potrivit calculelor sale, peste 400.000 de lei ajung în buzunarele unor operatori privaţi sau ale şoferilor pentru că, spune el, ”nimeni nu ştie câţi din aceşti bani se fiscalizează”. Asta în timp ce TPL, societatea Primăriei municipiului Suceava, contabilizează pierderi. Cuşnir a mai precizat că municipiul Suceava este tranzitat la ora actuală de 50 de maxi-taxiuri, în timp ce TPL operează cu 25 de autobuze.
Flutur: ”Dacă vom descoperi ceva trebuie să retragem licenţele”
Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a subliniat la rându-i că aceste verificări sunt necesare, arătând că dacă se vor descoperi ilegalităţi vor fi luate măsuri drastice. ”Sunt absolut de acord să facem verificări. Dacă sunt astfel de chestiuni legate de piraterie, de concurenţă neloială, de fugă de fiscalitate, trebuie să luăm măsuri. Cer ca aceste verificări să se facă prin comisia de buget finanţe. În două săptămâni comisia trebuie să prezinte un raport, să vedem ce facem. Dacă vom descoperi ceva trebuie să retragem licenţele. Trebuie să luptăm împotriva evaziunii şi a pirateriei, să-i sancţionăm pe cei care nu respectă legea”, a declarat Flutur.