Autorizarea noului mamograf achiziţionat de Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Ion cel Nou” din Suceava a fost finalizată, astfel că de ieri unitatea medicală dispune de cel mai performant aparat existent la această oră pe piaţa de aparatură şi echipamente medicale pentru depistarea cancerului la sân. De asemenea, a fost pus în funcţiune şi un osteodensitometru DEXA digital, de asemenea din gama de vârf în materie.
Medicul-şef al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală, dr. Adrian Tătăranu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că prin aceste achiziţii, platoul imagistic de care dispune spitalul este unul dintre cele mai bune din ţară, ”o dotare la performanţe înalte”. Printre echipamentele pe care le are laboratorul amplasat la etajul I al spitalului se mai numără două aparate de radiografie digitală, două de radiografie clasică, un computer tomograf de ultimă generaţie, două ecografe, dintre care unul de înaltă performanţă şi un angiograf, precum şi un sistem de arhivare şi comunicare a imaginilor radiologice. ”Mergem spre digitalizare completă. Până la sfârşitul anului, vrem să renunţăm în totalitate la filme, să nu mai avem imagini decât digital, disponibile electronic în toate secţiile”, a afirmat dr. Tătăranu.
Noul mamograf Giotto Class, tridimensional, a fost prezentat de dr. Agata Petrescu. Ea a explicat că tomosinteza sânului sau mamografia 3D, ”o hartă 3D a sânului, inclusiv în profunzime”, este ”cea mai avansată metodă din lume de investigaţie a sânului”. Prin această tehnică se poate diagnostica în stadii incipiente cancerul de sân, crescând cu 41% rata de detecţie a cancerului mamar, în special a cancerului invaziv.
Tomosinteza 3D permite depistarea cancerului mamar de dimensiuni mici
De asemenea, tomosinteza 3D reduce biopsiile mamare inutile în cazul rezultatelor fals pozitive, are o acurateţe foarte bună în a determina mărimea, forma şi localizarea anomaliilor şi este adecvată în cazul tuturor femeilor, inclusiv a celor cu ţesut mamar dens.
Dr. Petrescu a mai arătat că mamografia cu tomosinteză are avantaje superioare mamografiei digitale, cu o rată mai mare a identificării leziunilor canceroase şi o reducere importantă a investigaţiilor suplimentare inutile, oferind posibilitatea de depistare a cancerului mamar de dimensiuni mici care poate fi omis la mamografia digitală convenţională. Potrivit medicului, recomandarea pentru acest tip de mamografie se face în funcţie de vârsta pacientei şi a istoricului personal. Astfel, dacă după 40 de ani se recomandă, de regulă, mamografie apoi ecografie pe leziunea găsită, până la vârsta de 40 de ani este recomandată întâi ecografia mamară. ”Sunt metode de investigaţie complementare. Nu se exclud una pe alta, ci se completează”, a subliniat dr. Petrescu.
Un alt avantaj semnificativ al tomosintezei este iradierea redusă. Dr. Petrescu a declarat că doza de radiaţii la care este expusă pacienta este aceeaşi ”cu doza de iradiere de pe parcursul unui zbor transatlantic”.
În cadrul Laboratorului de Imagistică al Spitalului de Urgenţă Suceava, doi dintre cei şase medici radiologi au competenţe în investigaţia cancerului de sân. Asta face ca deocamdată numărul de investigaţii să fie de 6-7/zi.
Șeful laboratorului, dr. Adrian Tătăranu, a mai spus că în curând spitalul va avea disponibil un sistem de programări online şi de transmitere electronică a rezultatelor către pacienţi.