„Oraşul de vis” al elevilor Ciprian Gînga, Magdalena Gînga şi Sebastian Ştefanucă, de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, le-a adus acestora Marele premiu al Concursului Internaţional „Formidabilii”, competiţie care s-a desfăşurat pe durata mai multor luni şi care a trimis cea mai importantă distincţie la Suceava.
Macheta realizată de cei trei elevi a fost apreciată de juriul concursului, iar cele două luni dedicate realizării acesteia au fost recompensate cu Premiul I, care a constat într-un aparat foto performant, cupa Formidabilii, medalii şi diplome pentru membrii echipei câştigătoare.
Concursul „Formidabilii”este destinat preşcolarilor şi elevilor din ciclul primar şi gimnazial, încurajându-i pe aceştia să realizeze diverse produse prin tehnici diverse (desen, pictură, colaj, origami etc.) şi metode creative. Competiţia urmăreşte stimulareaspiritului competitiv şi potenţialul creativ al copiilor, pentru a-i motiva să îşi dezvolte cultura generală şi să îşi lărgească spectrul de cunoştinţe.
Echipa a fost coordonată de prof. Romeo Bolohan, acesta menţionând că „echipa şcolii noastre, alcătuită din cei trei elevi de clasa a VII-a, a realizat o machetă intitulată <Oraşul de vis>. Juriul a urmărit întreg parcursul machetei, din momentul în care am achiziţionat materialele, până la finalizarea ei. Oraşul de vis al echipei noastre are piste suspendate, foarte multe spaţii verzi şi de recreere, o fântână arteziană, surse de energie alternative. Totul a fost executat manual, prin origami şi lipire cu silicon”.