Urgenţele medicale la copiii din zona de munte a judeţului Suceava pun în dificultate spitalele din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului deoarece nici una dintre aceste unităţi medicale nu are o linie de gardă în pediatrie. Această problemă a fost adusă în atenţia preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, de managerul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, dr. Cătălin-Gabriel Săndulescu, ieri, la întâlnirea cu medicii pediatri din spitalele sucevene. ”De la Bistriţa la Suceava nu este la nici un spital o linie de gardă la pediatrie. La Câmpulung, noi asigurăm garda semioficial pentru că avem un medic pediatru pensionar care locuieşte în spital, dar nu este normal ca pe o distanţă de 200 de kilometri să nu existe. Zona de munte este total descoperită pe pediatrie. Este o zonă de schi, o zonă turistică, o zonă cu multiple probleme medicale la copii, care trebuie rezolvate”, a spus managerul de la spitalul din Câmpulung Moldovenesc.
Copiii din zona de munte nu au acces la servicii medicale de recuperare
De asemenea, acesta a arătat că o altă problemă importantă este aceea că pentru copiii care au nevoie de recuperare posttraumatică sau după diverse intervenţii chirurgicale nu există furnizori de astfel de servicii medicale în zona de munte. Astfel, copii care ar putea fi recuperaţi integral sau aproape integral rămân cu sechele deoarece părinţii nu au posibilităţi materiale pentru a merge cu ei la clinici din ţară pentru a le oferi terapia de care au nevoie.
În aceste condiţii, managerul Spitalului Municipal Vatra Dornei, Ion Valentin Stan, a declarat că astfel de dezbateri, cu managerii spitalelor din judeţ şi cu medicii pediatri, sunt foarte utile şi i-a solicitat preşedintelui Flutur ca împreună cu Direcţia de Sănătate Publică, pe baza colaborării cu toţi cei implicaţi, să fie elaborată, la nivel judeţean, o strategie de dezvoltare a sistemului de sănătate.
Acest punct de vedere a fost susţinut şi de managerul Spitalului Municipal Rădăuţi, Traian Andronachi, care i-a cerut lui Flutur ca, ”în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, să vă gândiţi şi la spitalele din teritoriu”. ”Investiţiile din Spitalul Judeţean sunt foarte necesare, dar ce facem cu pacientul din apropiere de Siret, de Vatra Dornei, de Câmpulung sau de Rădăuţi?”, a întrebat Andronachi.