După mai mult de un an şi jumătate de amânări, miercuri au început la Moldoviţa lucrările de extindere a căii ferate înguste care deserveşte Mocăniţa "Huţulca". Traseul trenuleţului va fi prelungit, pentru a avea ca punct de plecare fosta gară CFR Moldoviţa, o clădire istorică construită înainte de anul 1900. Lucrările au început prin montarea căii ferate înguste pe o distanţă de circa 700 de metri, între Depoul trenuleţului de linie îngustă şi Gara Moldoviţa, care va oferi turiştilor condiţii confortabile de plecare, cu sală de aşteptare, casă de bilete şi toalete moderne.
Lucrările au fost întrerupte în primăvara anului trecut
Intenţia proprietarului Mocăniţei de la Moldoviţa, austriacul Georg Hocevar, de a prelungi calea ferată îngustă până în Gara CFR Moldoviţa, pentru o mai bună organizare a transportului turistic, s-a lovit la începutul lunii martie a anului trecut de neînţelegerile avute cu vecinii, legate de proprietatea asupra terenului. Tot acest demers al proprietarului a pornit după o creştere constantă a numărului turiştilor atraşi anual de Mocăniţa "Huţulca" de la Moldoviţa. Această creştere a făcut necesară o altă locaţie de plecare pentru mocăniţă, dotată cu casă de bilete, birou de mişcare şi toalete publice. După ani lungi de negocieri cu reprezentanţii CFR, Georg Hocevar a reuşit să închirieze Gara CFR Moldoviţa începând cu data de 1 aprilie 2016, însă lucrările de extindere a liniei au tot fost amânate. După mai multe amenzi şi o acţiune în instanţă pe numele celui care ocupa abuziv, cu lemne depozitate, traseul vechii căi ferate, reprezentanţii Primăriei Moldoviţa au reuşit să ajungă la o înţelegere cu acesta şi i-au închiriat terenul proprietarului mocăniţei.
Lucrările de extindere se fac pe o distanţă de 700 de metri
În urmă cu două zile, lucrările de extindere a căii ferate înguste spre Gara Moldoviţa au demarat. De la macazul principal din zona depoului au fost montate câteva panouri cu linii şi traverse, care au făcut legătura cu capătul căii ferate normale care venea din gară. De aici şi până în zona Gării Moldoviţa, extinderea căii ferate înguste se va face prin introducerea unei linii pe mijloc, pentru realizarea gabaritului de 760 mm. Cei 700 de metri de prelungire a liniei înguste se preconizează a fi realizaţi în circa trei săptămâni. În acelaşi timp Gara Moldoviţa, închiriată de la CFR, a fost renovată, fiind amenajate casă de bilete, sală de aşteptare şi toalete. Georg Hocevar preconizează că turiştii vor pleca la o plimbare cu mocăniţa în noi condiţii, din Gara Moldoviţa, începând cu sărbătorile de iarnă. În acelaşi timp, proprietarul trenuleţului ne-a dezvăluit noile sale intenţii referitoare la dezvoltarea traseului: ”Având în vedere afluxul mare de turişti, e nevoie de o permanentă dezvoltare a traseului şi a materialului rulant folosit. De curând am adus câteva vagoane proaspăt renovate, o altă locomotivă, având acum pe traseu trei locomotive în funcţiune, iar calea ferată încercăm să o prelungim pe un traseu în continuarea satului Argel, după achiziţionarea unor terenuri în zonă.”
Mocăniţa din Moldoviţa, una dintre principalele atracţii turistice ale Bucovinei
Mocăniţa de la Moldoviţa a devenit, în ultimii ani, una dintre principalele destinaţii turistice ale celor care vin să viziteze Bucovina. Atracţia pentru micul trenuleţ de munte, cunoscut sub denumirea de Mocăniţa "Huţulca", a creat un mare aflux de turişti în ultimii ani, numai în această vară înregistrându-se peste 30.000 de solicitări. Turiştii aduşi de Mocăniţă la Moldoviţa au fost încântaţi de locurile frumoase, de bucatele gustate şi de ceea ce au putut vizita în comuna dintre munţi. Creşterea numărului de turişti în ultimii ani la Moldoviţa se datorează în primul rând pitorescului trenuleţ de munte, care îi atrage ca un magnet pe turişti. Pe lângă traseul trenuleţului de munte, turiştii pot vizita la Moldoviţa muzee, precum Muzeul oului încondeiat Lucia Condrea, Muzeul de artă populară veche, deschis în incinta şcolii din comună, şi pot afla secretul unor vechi meşteşuguri practicate de localnicii huţuli din zonă. Primarul Traian Iliesi ne-a povestit: ”Mocăniţa a adus foarte mulţi turişti în comuna Moldoviţa în ultimii ani, care au plecat entuziasmaţi de ceea ce au văzut în zonă. De aceea ne-am străduit să facem tot posibilul ca traseul Mocăniţei să plece din Gara Moldoviţa, una dintre clădirile istorice ale comunei, ridicată înainte de 1900. Aici vor fi condiţii civilizate pentru turişti, cu sală de aşteptare, casă de bilete şi toalete moderne. După discuţii de un an şi jumătate şi încercări repetate ale unora de a ocupa abuziv terenul de pe traseul liniei spre gară, ei au înţeles că acest teren aparţine comunei, nu e proprietatea lor, şi l-au eliberat pentru a se extinde traseul Mocăniţei. Sperăm ca acesta să fie un nou început în ceea ce priveşte reconsiderarea poziţiei unora faţă de dezvoltarea trenuleţului forestier din comuna noastră, care ne aduce atâţia turişti.” Din preajma sărbătorilor de iarnă, turiştii sunt aşadar aşteptaţi să plece cu Mocăniţa din Gara Moldoviţa, care îi aşteaptă cu noi condiţii de confort.