Transportul public din municipiul Suceava va beneficia anul viitor de alocarea de fonduri, de la bugetul local, pentru achiziționarea a zece noi autobuze.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că a primit o solicitare în acest sens de la conducerea TPL Suceava, în vederea achiziționării a minimum zece mijloace de transport în comun, de mărime medie sau mare.
„Sunt de acord cu solicitarea lor, astfel încât, pe lângă cele 40 de autobuze electrice pe care le vom aduce din fonduri europene și cu autobuzele cumpărate în anii anteriori, să putem asigura un transport local normal în municipiul Suceava”, a spus Ion Lungu, care, în calitate de principal ordonator de credite, inițiază anual proiectul de buget al Sucevei. Suma propusă pentru a fi alocată în bugetul local din 2018 este de 500.000 de lei, bani cu care s-ar putea cumpăra zece autobuze de dimensiuni reduse.
Edilul sucevean consideră că este nevoie de noi autobuze în oraș, chiar dacă maxi-taxi-urile nu au dispărut odată cu renunțarea la transportul complementar, pentru că acum circulă pe trasee interjudețene, dar cu oprire în toate stațiile din municipiu, deși asta contravine legii.
„Alergăm după o turmă de iepuri”, a concluzionat Lungu, care consideră că problema se va rezolva odată cu expirarea contractelor pe care transportatorii de maxi-taxi le au cu Consiliul Județean.