Moartea unui biciclist care s-a prăbuşit pe drumul, ducând pentru început la impresia că a fost vorba de un accident rutier, este anchetată de poliţişti.
Incidentul a avut loc duminică seara. Dimitrie Senciuc, de 71 de ani, din oraşul Frasin, se deplasa pe bicicletă pe DN 17, prin localitatea Bucşoaia, spre oraşul Frasin. La un moment dat acesta a căzut pe asfalt, din primele declaraţii ale unui martor, fără a fi implicat într-o acroşare cu un vehicul. După cădere acesta s-a ridicat, însă după numai câteva momente s-a aşezat pe spaţiul verde de pe marginea drumului, pierzându-şi cunoştinţa.
Un echipaj al ambulanţei sosit la faţa locului a încercat să-i dea primul ajutor, însă din păcate bărbatul de 71 de ani nu a mai putut fi salvat. Modul în care s-a petrecut incidentul le-a fost relatat poliţiştilor de un bărbat de 65 de ani, din Frasin, care se afla tot pe bicicletă, în faţa victimei. El le-a spus poliţiştilor că în momentul în care a căzut de pe bicicletă, bătrânul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta acuzând ameţeli în ultimele zile, puse pe seama unor afecţiuni cardiace. Poliţiştii nu au în acest moment date concrete care să ateste faptul că a fost vorba despre un accident rutier, lucrurile urmând a fi clarificate după efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.