Vijelia de duminică seară a provocat mari probleme în zona de munte a judeţului Suceava, dar şi punctual în alte zone. În numai câteva ore, 19.875 de consumatori au rămas fără energie electrică, iar 389 de posturi de transformare erau afectate. Mai mulţi arbori au căzut pe calea ferată care leagă Moldova de Ardeal şi au dus la blocarea circulaţiei feroviare. În mai multe localităţi arborii au căzut şi au lăsat gospodăriile în beznă, iar în unele situaţii în urma căderilor s-a ajuns la avarierea unor autovehicule.
Traficul pe calea ferată de la Vatra Dornei spre Bistriţa a fost blocat până ieri dimineaţă, iar echipele de la CFR au intervenit pe tot parcursul nopţii pe linia dintre Floreni şi Ilva Mică pentru a repara firul de contact distrus de căderea de arbori.
Ca urmare a acestor probleme 500 de călători din două trenuri au rămas blocaţi ore în şir în staţia CF Vatra Dornei. Într-un final, cele două trenuri Inter Regio din Gara Vatra Dornei au plecat pe ruta ocolitoare Suceava – Bacău, iar 50 dintre călători au fost urcaţi şi transportaţi cu un autocar spre Cluj.
Între timp, circulaţia s-a reluat, dar trenurile care vin de la Timişoara spre Iaşi au întârzieri uriaşe, de 500 şi respectiv 300 de minute.
Mai trebuie spus că traficul feroviar în zonă presupune întârzieri de circa o oră, şi asta deoarece la fiecare garnitură de tren, între staţiile Floreni şi Silhoasa, locomotivele electrice trebuie înlocuite cu cele diesel. Potrivit reprezentanţilor de la calea ferată situaţia ar trebui să revină la normal cel mai târziu până miercuri dimineaţă.
Ca urmare a furtunii de duminică seara, luni, la ora 13, nu erau branşate la curentul electric 18 localităţi din judeţul Suceava, iar circulaţia feroviară pe magistrala Moldova-Ardeal se desfăşura cu întârziere între Floreni şi Silhoasa.
Într-un comunicat de presă, Prefectura Suceava a anunţat că ieri după-amiază nu aveau curent electric 3.993 consumatori din Breaza, Izvoarele Sucevei, Moldova Suliţa, Iacobeni, Pojorâta, Vatra Moldoviţei, Moldoviţa, Cârlibaba, Broşteni, Şaru Dornei, Vatra Dornei, Dorna Arini, Poiana Stampei, Straja şi Brodina.
Tot ca urmare a vijeliei, zeci de arbori au căzut în Coşna, Brodina, Vatra Dornei, Pârteştii de Jos, Mitocu Dragomirnei, Breaza, Poiana Negri, Frătăuţii Noi, în timp ce la Poiana Stampei şi Câmpulung Moldovenesc copacii au distrus două maşini peste care s-au prăbuşit.
Mai multe drumuri au fost blocate ca urmare a căderilor de arbori, iar rampa de gunoi de la Vatra Dornei s-a aprins, fără a crea însă probleme deosebite.
În urma vijeliei, acoperişul unei case din Vicovu de Sus a fost luat şi pus la pământ, dar familia nu a fost evacuată, întrucât casa este locuibilă.
Un lucrător al unei firme de telefonie a căzut de pe un stâlp, iar în urma accidentului a suferit o fractură de tibie. Accidentul s-a petrecut în zona Vatra Dornei, iar muncitorul a fost transportat ulterior la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Din fericire, în urma celor câteva ore în care natura şi-a făcut de cap nu s-au înregistrat victime umane.