Camera de Comerţ şi Industrie Suceava îi invită pe agenţii economici din judeţ să completeze un chestionar privind plata defalcată a TVA-ului (Split TVA). Preşedintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a anunţat că această iniţiativă are ca scop consultarea mediului de afaceri sucevean cu privire la utilitatea noilor reglementări şi a măsurilor ce ar trebui adoptate pentru a eficientiza activitatea desfăşurată de către agenţii economici.
„Considerăm oportun să venim în întâmpinarea agenţilor economici cu o astfel de iniţiativă în vederea concretizării acesteia într-un memoriu prin care să evidenţiem opinia agenţilor economici de la nivelul judeţului Suceava privind utilitatea şi necesitatea intrării în vigoare a O.G. nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA (Split TVA), precum şi expunerea punctelor de vedere ale mediului de afaceri sucevean cu privire la măsurile ce ar trebui adoptate pentru a preîntâmpina dificultăţile şi a creşte eficienţa activităţii desfăşurate”, a spus Lucian Gheorghiu. El a precizat că în vederea stabilirii unei opinii cât mai pertinente cu privire la noile reglementări, este util ca fiecare agent economic din judeţ să intre pe site-ul Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, www.ccisv.ro şi să completeze cele trei întrebări punctual enunţate din chestionar.