Un consilier local sucevean al PSD a apelat la o metodă inedită de a-şi anunţa demisia din partid. Constantin Gh. Todică are 71 de ani şi încă mai este consilier local PSD în comuna Vadu Moldovei, iar după 20 de ani în care a ocupat un loc în deliberativul local a decis să părăsească partidul din partea căruia a candidat. Pentru aceasta Constantin Todică nu a apelat la metoda obişnuită, şi anume de a-şi prezenta demisia la partid, ci a apelat la rubrica de mica publicitate a cotidianului nostru. Într-un anunţ publicat ieri, consilierul PSD anunţa că „Subsemnatul Todică Gh. Constantin declar că m-am retras din partidul PSD şi am rămas consilier independent”. Tot fără a anunţa organizaţia din care face parte, Constantin Todică a informat şi Prefectura Suceava cu privire la decizia pe care a luat-o, dar şi că el personal va fi în continuare consilier independent pentru a reprezenta satele Nigoteşti şi Oneasa din comuna Vadu Moldovei. În adresa trimisă Prefecturii, acesta a anunţat că va demisiona începând cu data de 1 octombrie 2017.
Dorinţa consilierului demisionar de a-şi continua activitatea în deliberativul local din Vadu Moldovei nu se va îndeplini însă, având în vedere că potrivit prevederilor legale Constantin Todică urmează să-şi piardă mandatul după demisia sa din PSD, partid din partea căruia a fost ales la ultimele alegeri locale. De altfel, Prefectura Suceava l-a informat deja pe consilierul din Vadu Moldovei care sunt paşii pe care trebuie să-i urmeze dacă vrea să plece din PSD, prima etapă fiind de a-şi prezenta demisia la partid. În acelaşi timp, Prefectura i-a transmis şi faptul că dacă va demisiona din partidul din partea căruia a fost ales îşi va pierde şi mandatul de consilier local.
Constantin Todică s-ar fi supărat pentru că partidul nu vrea să-l ajute
Contactat telefonic, primarul PSD din Vadu Moldovei, Maricel Iacob, ne-a declarat ieri că Constantin Todică nu şi-a depus demisia la partid. Maricel Iacob a explicat că decizia de a demisiona pleacă de la o nemulţumire a consilierului Constantin Todică, legată de faptul că ginerele acestuia avea concurenţă la un concurs pentru ocuparea unui post de şofer pe microbuz. „Noi am scos la concurs un post de şofer pe microbuz, la care s-a înscris ginerele lui. Dumnealui vrea cu orice preţ să fie un singur candidat şi a început cu criticile după ce s-a mai înscris o persoană. Și a început să spună că nu e normal, că nu se poate aşa ceva. De parcă noi nu trebuie să aplicăm legea, ci să ţinem cont de dorinţele lui. Mai mult, el a spus că partidul nu a vrut să-l sprijine”, a spus primarul Maricel Iacob. El a adăugat că tot Constantin Todică a mai făcut o reclamaţie la Prefectură în care a scris că primarul ar fi făcut deja subiectele pentru concurs şi i le-ar fi dat contracandidatului ginerelui său. „Dumnealui vrea ca obligatoriu să fie un singur candidat. Oricum, concursul nici nu a avut loc, va fi luni, şi nu înţelegem de ce se pronunţă cu privire la rezultat fără să ştie ce se va întâmpla”, a declarat Maricel Iacob.
Primarul a arătat că nu înţelege atitudinea consilierului, în condiţiile în care postul de şofer a mai fost scos de două ori la concurs şi nimeni nu s-a înscris. Mai mult, Maricel Iacob a arătat că în cursul zilei de ieri urma să-i trimită o adresă ginerelui lui Constantin Todică prin care acesta era înştiinţat că nu îndeplineşte condiţiile de concurs solicitate, respectiv cele legate de vechimea permisului de conducere pentru o categorie.
Povestea legată de ginerele care s-a înscris la concurs a fost confirmată de consilierul Constantin Todică, acesta declarând că „am demisionat pentru că am avut probleme cu nişte dosare ale unui ginere de-al meu”. El s-a declarat nemulţumit de faptul că la concursul pentru postul de şofer s-a mai înscris o persoană din judeţul Ilfov. „Noi am spus că facem locuri de muncă pentru tineri, şi acum vine cineva de la Ilfov, care a fost luat în spaţiu locativ de cineva de aici pentru a da examenul, aşa că am decis să mă retrag. De 20 de ani sunt consilier PSD, dar acum îmi dau demisia şi vreau să rămân consilier independent”, a spus Constantin Todică.
Situaţia ar urma să fie analizată într-o şedinţă a PSD Vadu Moldovei care va avea loc zilele acestea.