Aproape 120.000 de preşcolari şi elevi suceveni revin astăzi în bănci, după ce au avut parte de o vacanţă de aproape trei luni de zile.
Peste 750 de unităţi de învăţământ din judeţ îşi deschid porţile, festivităţile consacrate debutului de an şcolar fiind programate în prima parte a zilei, la aceste manifestări anunţându-şi prezenţa oameni politici, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Suceava, ai administraţiei locale şi judeţene şi parlamentari.
Anul 2017-2018 le găseşte la catedră pe circa 7.800 de cadre didactice, acestea având în grijă 113.300 de elevi din grădiniţe şi şcoli de stat şi aproximativ 4.600 de elevi şi preşcolari din cadrul unor unităţi particulare. Sistemul de învăţământ sucevean include şi aproape 2.000 de cadre nedidactice şi auxiliare.
Numărul elevilor este mai mic comparativ cu anul şcolar trecut cu circa 2.800 de elevi.
Cursurile anului şcolar 2017-2018 însumează 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni), potrivit Ministerului Educaţiei. Printre noutăţi se numără faptul că şcolile vor putea alege când intră în programul „Şcoala Altfel“, începând cu 2 octombrie 2017 şi până pe 31 mai 2018. În plus, elevii vor intra în vacanţa de vară mai devreme cu o săptămână, dar vor şi începe anul şcolar următor mai devreme, adică pe 10 septembrie.
Semestrul I debutează astăzi, 11 septembrie, şi se încheie pe 2 februarie 2018, iar semestrul al doilea se desfăşoară între 12 februarie şi 15 iunie 2018.
Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (23 decembrie 2017 - 14 ianuarie 2018), vacanţă intersemestrială (3-11 februarie 2018), vacanţa de primăvară (31 martie - 10 aprilie 2018), vacanţa de vară (16 iunie - 9 septembrie 2018). În plus, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 28 octombrie - 5 noiembrie 2017. Elevii care vor absolvi clasa a VIII-a în anul ce vine vor termina cursurile mai repede, adică pe 8 iunie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 25 mai 2018.
Programul „Şcoala Altfel” va avea o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi va fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 - 31 mai 2018, în funcţie de decizia şcolii.
Metehnele începutului de an şcolar: lipsa manualelor, a avizelor de funcţionare şi ameninţări cu noi proteste
Începutul de an şcolar e marcat de o serie de lipsuri şi probleme, parte dintre ele perpetuându-se de câţiva ani buni. Un subiect fierbinte al acestor zile îl reprezintă absenţa manualelor pentru clasa a V-a, elevii urmând să înceapă cursurile fără manuale la cele mai importante discipline şcolare, printre care şi limba română şi matematică, în schimb le vor primi pe cele de educaţie fizică şi sport.
În plus, o serie de controverse au apărut odată cu propunerea Ministerului Educaţiei de a tipări un compendiu care să suplinească, pentru o perioadă de timp, o parte din manualele pentru clasa a V-a.
Lipsa autorizaţiilor de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică şi din partea Pompierilor reprezintă o altă mare problemă ridicată în aceste zile, învăţământul sucevean fiind codaş la numărul unităţilor care deţin aceste avize.
De asemenea, Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), structura ce reprezintă elevii din România, a adus în discuţie o serie de neajunsuri ale începutului de an şcolar. Dintre acestea, CNE aminteşte de securitatea şi siguranţa elevilor în şcoli, direcţiile vagi ale programului-pilot de digitalizare, situaţia auxiliarelor şcolare, pregătirea metodologiei de organizare şi desfăşurarea a examenului de bacalaureat, dar şi modalităţile neclare de implementare a noilor programe şcolare pentru clasa a V-a şi, implicit, întârzierea distribuirii manualelor.
Nici cadrele didactice nu încep acest an şcolar sub semnul încrederii şi satisfacţiei, ci mai degrabă al nemulţumirilor.
Mai multe sindicate din învăţământ au decis să înceapă protestele din 2 octombrie, în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea unui acord scris, prin care se angajează să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă salariaţii din învăţământ.
Sindicaliştii cer Guvernului României începerea negocierilor şi încheierea unui acord scris până la data de 25 septembrie 2017, prin care să fie soluţionate solicitările lor. În situaţia în care Guvernul va ignora revendicările sindicaliştilor, oamenii şcolii vor demara acţiunile de protest. În data de 2 octombrie, între orele 12.00-14.00, vor fi pichetate toate prefecturile din ţară, iar în zilele de 4 şi 5 octombrie va fi pichetat sediul Guvernului.
Mesajul Inspectoratului Şcolar Judeţean cu prilejul începutului de an şcolar
Inspectorii din cadrul Inspectoratului Şcolar Suceava, în frunte cu inspectorul şcolar general, Gheorghe Lazăr, au transmis un mesaj către elevii şi dascălii din judeţ.
Aceştia au punctat că „seriozitatea, profesionalismul, performanţa şi reforma” sunt cuvintele care vor guverna şi în noul an şcolar unităţile de învăţământ din judeţul Suceava.
„Dragi elevi, vă dorim un an şcolar bun! Să învăţaţi temeinic, fiind conştienţi că şcoala este definitorie în evoluţia voastră! Stimaţi colegi şi părinţi, vă urăm putere de muncă şi răbdare! Copiii trebuie îndrumaţi şi sprijiniţi în această etapă de formare, atât de importantă în existenţa lor! Şi pentru că acest an şcolar va sta sub semnul unităţii, căci în 2018 vom sărbători centenarul Marii Uniri, ne dorim să fim uniţi de aceleaşi idealuri şi să găsim împreună calea spre îndeplinirea lor!”, se arată în cuvântul IŞJ.