După aproape o săptămână de activitate intensă pe șantierul Asociației Habitat pentru Umanitate din Rădăuți, ieri s-a încheiat o acțiune la care au participat aproape o mie de voluntari, acțiune care a însemnat ridicarea a 15 case pentru persoanele nevoiașe din municipiul și din zona Rădăuți. Georgiana Lazăr, director executiv al Asociației Habitat pentru Umanitate Rădăuți, a precizat: „Evenimentul Bucovina Build & Travel, ediția I, s-a desfășurat în perioada 4-8 septembrie, ocazie cu care am sărbătorit 15 ani de activitate a asociației prin construirea a 15 case. Au participat 150-200 de voluntari zilnic, din diferite instituții, din unități de învățământ, dar și din Statele Unite ale Americii. Aș mai menționa că pe șantierul Habitat au mai dat o mână de ajutor primarii din Rădăuți, din Siret, din câteva comune învecinate municipiului, dar și prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, alături de fostul ministru al Mediului, actualmente consilier de stat în probleme guvernamentale, Laszlo Borbely. Beneficiarii acestor locuințe vor fi familiile în nevoie de pe raza municipiului Rădăuți, dar și din localități învecinate, pentru că avem și o familie din Putna. În afara voluntarilor care au participat la acțiunea noastră, am primit sprijin și de la mai multe firme care ne-au ajutat cu materiale de construcție, mai precis cu tablă, polistiren, adeziv, plasă, tencuială decorativă, beton și altele. În concluzie, cred că realizările, pentru resursele pe care le-am avut la dispoziție, sunt destul de bune, poate că ne-am fi dorit mai mult, însă pentru că am lucrat preponderent pentru firme locale, cu voluntari locali, pot spune că a fost o mobilizare de forțe destul de mare”