Au adoptat două fetiţe, una în vârstă de 5 ani şi una în vârstă de 7 ani, după ce mult timp s-au luptat să aibă copii

Au adoptat două fetiţe, una în vârstă de 5 ani şi una în vârstă de 7 ani, după ce mult timp s-au luptat să aibă copii. Se consideră cei mai fericiţi părinţi şi se bucură de familia mult visată, de casa plină de zâmbete şi râsul cristalin al minunilor din viaţa lor, Andreea Ilinca Rotar, acum în vârstă de 12 ani, şi Maria, adoptată în acest an, în vârstă de 7 ani. Este povestea de viaţă (care continuă) a lui Constantin şi Andreea Magdalena Rotar, care acum 22 de ani îşi începeau frumoasa poveste de dragoste, în „toamna din greva studenţească”, după cum îşi amintesc cei doi soţi.

După patru ani de prietenie, Constantin şi Andreea şi-au unit destinele, s-au căsătorit chiar de ziua miresei, într-o frumoasă zi de 11 septembrie. Acest număr - 11, ascunde multe taine care le-a adus doar bucurii în familie, după cum ne-a sugerat Andreea. Încă de la începutul căsniciei, cei doi soţi şi-au dorit mulţi copii, Andreea fiind singură la părinţi, tânjind după o familie numeroasă, iar Constantin provenind dintr-o familie mai numeroasă, fiind trei fraţi, mulţi verişori, unchi, mătuşi, care atunci când se întâlneau creau acel aer familial, cald şi reconfortant.

„Eram doar nişte roboţi cu grafice de analize, medicamente şi multe speranţe…”

După un an de la căsătorie, cei doi soţi au început vizitele la doctor, tratamentele şi lupta cu infertilitatea. Îşi amintesc că au fost numeroase consultaţii, la diverşi doctori din ţară, analize şi tratamente extrem de traumatizante şi scumpe, care i-au extenuat atât fizic, emoţional, cât şi financiar. „Nu mai eram acele persoane vesele şi optimiste de la începutul relaţiei noastre. Eram doar nişte roboţi cu grafice de analize, medicamente şi multe speranţe… Speranţe care s-au spulberat după şapte ani de tratamente, inseminări şi încheiate cu Fertilizare în Vitro (FIV) nereuşită”, ne-a povestit Andreea Rotar. În tot acest timp, familia Rotar era presată, poate chiar agasată, de cunoştinţe cu întrebări de genul „când faceţi un copil?”. Aveau în jurul lor, în cercul de prieteni familii cu copii, iar ei nu-şi mai găseau locul nici măcar atunci când ar fi trebuit să fie cei mai fericiţi.

Andreea era membră în comunitatea virtuală „Forumul Despre copii”. După experienţele prin care trecuse în ultimii şapte ani, cu speranţe şi dezamăgiri multiple, a trecut de la “Aşteptând un îngeraş în viaţa noastră”, la poveştile de pe “Adopţia – sau a iubi copiii fără limite”. Citind poveştile altora, Andreea şi-a dat seama că îşi dorea foarte multă să fie mamă, nu să nască neapărat un copil. Atunci a realizat tânăra, şi i-a împărtăşit şi soţului, cât de uşor este să devină părinţi şi cât timp au pierdut din viaţa lor, „câte zbateri şi incertitudini, când drumul părea atât de uşor, doar că nu reuşisem să-l găsim”.

Dorinţa de a fi părinţi a învins prejudecăţile

Chiar dacă părea uşor la început, cei doi soţi au cochetat cu ideea adopţiei unui copil circa trei ani. La început, Constantin nu a fost prea încântat de ideea de a fi tată pentru un copil care are alţi părinţi naturali, descurajat şi de multe persoane din jurul familiei care erau foarte sceptice în legătură cu această idee, care le povesteau doar despre “adopţii nereuşite”, despre faptul că de ce trebuie “să ne legăm la cap dacă nu ne doare”, de vechea zicală pe care Andreea ne-a destăinuit că o urăşte: „cine are (copii) să şi-i crească, cine nu, să nu-şi dorească”.

Pentru că dragostea lor a fost mai puternică, pentru că au reuşit să depăşească prejudecăţile, după şapte ani de tratamente costisitoare şi analize la nesfârşit şi după încă trei ani în care tânjeau după un copil, dar nu făceau paşi spre a-l întâlni, prin intermediul procedurii de adopţie, au ajuns împreună la concluzia că cel mai mult îşi doresc să devină părinţi şi trebuie să facă ceva concret în acest sens. S-au lăsat în mâna lui Dumnezeu şi au simţit tot timpul că primesc putere să lupte şi că cele două minuni - fetele din viaţa lor - au venit cu ajutorul divin.

Drumul deschis spre adopţie

Constantin şi Andreea Rotar au început să caute informaţii despre adopţie, să se întâlnească cu prieteni şi cunoştinţe care au adoptat copii şi care i-au susţinut. Tot ce a urmat a fost o cale firească. Au început vizitele la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, unde au cunoscut oameni deosebiţi, care i-au încurajat, le-au oferit sprijin moral, dar şi toate informaţiile necesare pentru a deveni părinţi.

„Nu a fost greu, chiar dacă o să auziţi în jurul vostru că legislaţia e stufoasă, că durează mulţi ani, că nu sunt copii etc. Nu vă dezamăgiţi. Dacă în viaţă ai idealuri mari, pentru care lupţi până la capăt, nu există nu se poate. Nu ne-au interesat detalii prea multe din viaţa copiilor, părinţi, fraţi etc. şi nimic nu ne-a împiedicat să ne împlinim cel mai frumos vis. Satisfacţia de la capătul drumului este imensă, împlinirea că eşti părinte, că poţi face mai mult pentru cei din jurul tău, că nu ai trăit degeaba, că ai lăsat ceva în urma ta, că eşti om şi ajuţi oameni, că oferi zâmbet pe faţa unui copil care te iubeşte cu toată inima şi candoarea lui şi îţi spune mama şi tata este ceva sublim”, ne-a spus Andreea Rotar.

Nu a simţit nimic faţă de acel băieţel şi a speriat-o reacţia ei

Prima fetiţă adoptată de familia Rotar a fost Ilinca. Adopţia s-a făcut pe vechea legislaţie, adică reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava le-au prezentat viitorilor părinţi copii adoptabili, în funcţie de cerinţele completate de familie în cerere. Pentru că nu erau foarte siguri ce îşi doresc şi au completat pe prima cerere “Copil sănătos, 0-2 ani”, au pierdut un an preţios, „pentru că cerinţa a limitat prezentarea mai multor copii adoptabili şi adorabili care nu se încadrau în cererea noastră strictă şi seacă”.

După ce au obţinut certificatul de părinte adoptiv, pe baza solicitării din cererea lor (un copil sănătos, 0-2 ani), au fost anunţaţi că pe liste există un băieţel care îndeplinea dorinţele lor. „Eram deja părinţi. Mai urma să ne cunoaştem minunea. A durat câteva luni până când am cunoscut un băieţel de un an şi şapte luni, pe care l-am vizitat de trei ori, după care am întrerupt vizitele”, îşi aminteşte Andreea. Ce a urmat? Nopţi nedormite, pentru că, pe acest băieţel, Andreea nu-l vedea în „gândurile şi planurile de viitor al familiei”. Nu a simţit nimic faţă de acel băieţel şi a speriat-o reacţia ei.

Cu riscul de a-l supăra pe soţ, care tot timpul i-a fost alături, dar şi pe ceilalţi din jurul ei care erau la curent cu stadiul în care se afla (stresul şi aşteptările au fost foarte mari), a oprit vizitele şi s-a gândit că are ea o problemă. Nu îşi explica pe deplin de ce renunţă la copil după ce a luptat atât de mult să îl cunoască. Nu i-a fost uşor, dar a fost cinstită cu ea, cu ce avea în suflet şi are certitudinea că a luat decizia corectă. Între timp, cererea lor depusă la DGASPC Suceava expirase.

Într-o săptămână s-a produs miracolul

O nouă încercare, o luptă cu propriile simţuri şi trăiri, o luptă căreia uneori nu-i faci faţă. Profund dezamăgită de ea, în acele momente Andreea nu a mai găsit puterea să continue, să depună o nouă cerere pentru a adopta un copil. Ajutorul a venit din partea soţului, care nu a lăsat-o să renunţe la visul ei, al lor, de a deveni părinţi şi s-a ocupat de actualizarea actelor pentru următoarea cerere.

În ziua în care familia Rotar a depus a doua cerere, într-o luni, îşi aminteşte acum mămica Andreea, reprezentanţii de la Adopţii i-au rugat pe cei doi soţi să se gândească mai bine ce copil îşi doresc şi „să scrie cu sufletul”. Copleşită de emoţii, viitoarea mămică a scris “fetiţă sănătoasă, 0-7 ani”. Angajaţii de la Adopţii au citit cererea şi le-au spus că au o fetiţă care corespunde cererii. Ce emoţii pentru Andreea! Nu se aştepta la acest răspuns. „Am plâns şi am spus că nu pot să văd fotografia ei din cauza emoţiilor, să i-o arate soţului. Şi am completat că dorim să o cunoaştem urgent. La plecare, ştiam că e ea! Avea şi numele meu şi deja o iubeam. Nu ştiu cum au trecut zilele până vineri, în acea săptămână, până în ziua când urma să ne cunoaştem. Deja aveam planuri pentru toată viaţa!”, ne-a destăinuit Andreea. În acel moment şi-a dat seama de ce nu s-a putut lipi de primul băieţel..., pentru că urma să o cunoască pe Andreea Ilinca Rotar, fiica lor cea mare.

Acomodarea nu a fost uşoară, dar a fost frumoasă

Andreea Magdalena şi Constantin Rotar şi-au cunoscut la scurt timp ghemotocul de fată, mică şi timidă, dar cu un zâmbet larg, care le-a sărit în braţe din prima clipă şi s-a lipit de sufletul mamei Andreea pentru totdeauna. Era îngeraşul lor, în vârstă de 5 ani, care i-a fermecat şi care i-a făcut să se simtă cu adevărat părinţi. După cum am aflat de la mama Ilincăi, „imaginea copilului adoptat nu se suprapune cu imaginea mentală pe care ţi-o faci, de aceea, în cerere am precizat că nu vrem să ne semene fizic, poate fi oricum, dar să fim compatibili. Şi am fost, şi suntem. În mai puţin de două luni de la prima întâlnire, a ajuns acasă la noi, unde, împreună, am învăţat să fim o familie”.

Acomodarea cu Ilinca nu a fost uşoară, dar a fost frumoasă pentru cei doi soţi. Au parcurs şi trăit toate bucuriile şi tristeţile prin care trece o familie cu copii şi acum se simt împliniţi. Au reuşit să-i alunge Ilincăi visele urâte, să o aline atunci când a fost bolnavă, au învăţat să lupte împreună, şi asta i-a făcut mai puternici.

Un alt vis al familiei Rotar a fost să locuiască la curte, la casă. „Nu am fi reuşit fără Ilinca şi fără motivaţia pe care ne-a dat-o să luptăm să ne mutăm la casă. Am vândut apartamentul în care locuiam şi în cinci luni ne-am mutat în căsuţa visurilor noastre, construită cu mare drag, după ideile noastre. Avem alături de noi şi nişte prieteni dragi, pe care nu contenim să-i uimim cu ideile noastre”, au povestit părinţii Ilincăi.

11, cifra norocoasă

Ideea celui de-al doilea copil a venit destul de repede în mintea soţilor Rotar, dar  Ilinca nu era pregătită „să ne împartă cu nimeni, nici pe noi, nici spaţiul, nici jucăriile”. Surprinzător sau nu, după şase ani de când este în familia Rotar, Ilinca a început să-şi întrebe părinţii, zilnic, când vine surioara ei mai mică. „Ne-am gândit foarte bine dacă mai avem puterea să o luăm de la capăt”, ne-au destăinuit cei doi soţi.

Divinitatea a hotărât altceva pentru familia Rotar. Au fost urmăriţi de cifra 11, după cum ne-au mai spus, într-un mod favorabil: Andreea şi Constantin s-au născut într-o zi de 11, în luni şi ani diferiţi, s-au căsătorit pe 11, au adoptat-o pe Ilinca după 11 ani de căsătorie şi Ilinca şi-a dorit o surioară după ce a împlinit 11 ani. Părinţii Ilincăi nu au putut să-i refuze fetei dorinţa de a avea o surioară. Anul acesta, soţii Rotar au făcut o nouă vizită la DGASPC, după ce au solicitat anul trecut lista cu acte în vederea adopţiei. Au fost primiţi din nou cu căldură de personalul de la Serviciul adopţii şi postadopţii al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, care i-a îndrumat cum să păşească spre noul drum. În cerere, soţii Rotar au scris „fetiţă sănătoasă, 3-7 ani”. Nu a fost nevoie de prea multe acte şi călătoria spre Maria, cea care devenea în scurt timp a doua fiică a soţilor Rotar, a fost mai uşoară. Au fost atestaţi ca părinţi în luna mai a acestui an, iar în iunie 2017 deja şi-au cunoscut puişorul.

Maria, aleasă de pe platforma copiilor greu adoptabili

Ca o noutate în domeniul adopţiilor, există platforma copiilor greu adoptabili, copii din toată ţara care nu au avut deschisă procedură de adopţie în ultimele nouă luni, cu fotografii şi un scurt istoric medical şi social. Cei doi părinţi au vizionat cu ochii în lacrimi aproximativ 1.300 de copii. De pe platformă se pot adopta, după cum ştie atât de bine acum Andreea Rotar, şi copii care nu corespund cererii depuse (de exemplu: ai atestat pe fetiţă, o grupă de vârstă, şi iei un băiat pe altă grupă de vârstă, sau ai atestat pentru un copil şi adopţi 2, 3, pentru că fraţii se adoptă împreună).

„Am dorit să ni se prezinte nişte date despre o fetiţă de pe platformă, în vârstă de aproape 9 ani, din alt judeţ, iar în aceeaşi zi calculatorul ne-a selectat o fetiţă din judeţul Suceava, în vârstă de 7 ani, conform cererii noastre. Fiind atât de aproape de noi, am vizitat-o pe Maria, îngerul blond cu ochi căprui, care ne-a cucerit din prima clipă cu zâmbetul ei cald şi care de pe 11 august este în familia noastră”, ne-a mai povestit Andreea Rotar, o mamă împlinită. Din prima clipă când şi-au cunoscut copiii, soţii Rotar au simţit că sunt ai lor, că sunt părinţi cu normă întreagă, nu doar pe hârtie. Ei regretă doar anii în care nu au fost lângă cele două fiice, pentru că nu le-au cunoscut mai repede şi le mulţumesc fetelor pentru că datorită lor au devenit părinţi şi au sufletele pline de bucurie.

Renaşterea

Andreea Rotar: „Nu am crezut niciodată că vom renaşte de câteva ori şi că vom deveni mai puternici datorită fetiţelor noastre, aparent fragile, dar cu un curaj, o putere de acomodare, o dorinţă de viaţă şi de nou fantastice. Absorb ca un burete tot ce e în jurul lor, discutăm mult împreună, călătorim cu ele, avem o mulţime de prieteni, au provocări zilnice. Ambele sunt echilibrate, iubitoare, frumoase, deştepte, se descoperă în fiecare zi şi luptă împreună pentru familia noastră. Le iubim enorm! Ne depăşesc de multe ori aşteptările cu bucuriile pe care le aduc în viaţa noastră”.

„Sfătuim tinerele familii să ia în calcul decizia adopţiei ca pe ceva firesc”

Amândoi copiii familiei Rotar ştiu că sunt adoptaţi, „născuţi din alte burtici”, dar crescuţi din inimă de mama Andreea şi tata Constantin. Ilinca şi Maria sunt cele două minuni din viaţa familiei Rotar. Cu ele se mândreşte familia Rotar şi este pregătită şi pentru clipa în care cele două vor dori sau nu să îşi cunoască familiile naturale. Oricum, ei le promit fetelor că vor fi toată viaţa alături de ele şi le vor respecta deciziile. „Sfătuim tinerele familii să ia în calcul decizia adopţiei ca pe ceva firesc, să-şi înfrângă prejudecăţile şi să meargă înainte pe drumul ales, să-şi asculte inima şi să ia împreună deciziile, indiferent de părerea celor din jur. Dorim să nu se limiteze la ideea de bebeluş, pentru că enorm de mulţi copii îşi doresc o familie, dar pierd această şansă cu fiecare an care trece din viaţa lor datorită birocraţiei şi selecţiei stricte, respectiv cum vor majoritatea cuplurilor, copii 0-2 ani”, este îndemnul Andreei Rotar, o mamă împlinită, a cărei poveste de viaţă continuă, alături de soţ şi cele două fiice adorabile.