Cascadorie pe Pietrele Doamnei din Munţii Rarău, pe o coardă sintetică de doar 2,5 centimetri lăţime

A dansat pe o chingă sintetică de doar 2,5 centimetri lăţime, la o altitudine de 1600 de metri şi la o înălţime faţă de sol de circa 50 de metri, între Pietrele Doamnei din Munţii Rarău. Autorul nebuniei este Flaviu Cernescu, un tânăr în vârstă de 36 de ani din Bocşa, Caraş-Severin, care marţi, 5 septembrie, s-a încumetat într-o nouă aventură, de această dată în munţii Bucovinei. „Balaurul”, cum mai este denumit Flaviu Cernescu, este primul daredevil care a acceptat provocarea munţilor Bucovinei. Atras mereu de înălţimi şi de frumuseţile naturii, tânărul a ajuns la prietenii săi din Bucovina, cărora le-a promis că va încerca ceva în premieră: un highline între Pietrele Doamnei (dinspre Piatra Mare spre Piatra Mică). Operaţiunile de montare linie sau mai bine spus a chingii de 2,5 centimetri lăţime pe care a mers ulterior între cele două stânci din calcare recifale cretacice au durat cam patru zile.

„Am reuşit să ducem misiunea la un punct rezonabil de împlinire”

Ziua de marţi a venit cu vreme mai puţin prietenoasă pentru o aventură la înălţime, ploaia în vârf de munte pornindu-se foarte des şi foarte violent. Vântul a suflat cu putere în permanenţă, însă Flaviu şi prietenii săi erau determinaţi să facă ceea ce şi-au propus. ”Am avut şi o vreme destul de capricioasă aici. Ne temeam să nu ne prindă furtuna. Nu vorbim doar de o ploaie: nori negri pe cer. Nu ţi-era totuna să stai acolo să-ţi vină trăsnetele în cap. Și vânt, desigur. Plus înălţimea, hăul cu totul. De jos pare altfel. De sus, însă, imediat e mai intensă treaba. Dar eu zic că date fiind dificultăţile pe care le-am avut, am reuşit să ducem misiunea la un punct rezonabil de împlinire”, a mărturisit ”Balaurul”, cu zâmbetul de buze.

Situate la o altitudine de 1600 de metri, Pietrele Doamnei sunt o provocare pentru orice daredevil. Traversarea pe care şi-au propus-o Flaviu şi prietenii lui devenea din ce în ce mai dificilă din cauza condiţiilor meteo. A fost o muncă asiduă pentru pregătirea liniei, pentru că a fost nevoie să care multe echipament până în vârful Pietrei Mari. Câmpulungeanul Gheorghe Sologiuc, zis Solo, gazda provocării, şi Ionuţ Coman, care a venit tocmai de la Braşov special pentru această traversare, au fost principalii ”asistenţi” ai ”Balaurului”. Au muncit cu drag ştiind că în final îi va aştepta ceva ce va rămâne în istorie. Gheorghe Sologiuc ne-a spus că mereu şi-a dorit să promoveze Bucovina şi, de aceea, l-a adus pe ”Balaur” la Câmpulung Moldovenesc. „După ce anul trecut am avut o tentativă, anul ăsta am reuşit să facem această linie de highline în inima Bucovinei”, a completat Solo. La rândul său, Ionuţ Coman a spus că se bucură mult pentru că a reuşit să ducă la capăt acest proiect, împreună cu prietenii săi, după patru zile de muncă continuă şi căţărare. „Pentru câteva minute de distracţie munceşti şi patru zile, în care întâmpini vreme urâtă şi multe alte probleme”, a adăugat Ionuţ.

Echilibristică pe linie

În după-amiaza zilei de marţi, linia era întinsă, tensionată, iar Flaviu Cernescu era pregătit să traverseze hăul. Pe stânca opusă erau Ionuţ şi Solo, iar la baza pietrelor, privirile mai multor curioşi erau aţintite spre vârf. ”Cred că primii paşi sunt cei mai grei într-o sesiune de mers. Este, într-adevăr, ridicarea pe chingă... De fapt, înainte de ăla mai există un alt pas de decizie. Domnule, mă pun pe ea sau nu mă pun pe ea: când părăseşti orice alt mijloc de susţinere pe care îl ai şi eşti doar tu cu chinga. Desigur, şi cu lonja de asigurare, dar toată viaţa ta stă literalmente într-un fir. Și e un pas de decizie atunci când părăseşti stânca, ancora şi te laşi exclusiv pe linie. Iar următorul pas dificil vine atunci când trebuie să te ridici în picioare. Și mai ales vine şi o rafală de vânt în momentul ăla. Te ridici, te ridici, stai, vezi cum te calibrezi cu linia şi apoi vezi cum să faci următorii paşi. După primii trei, dacă îi faci bine, următorii merg mai cu fineţe, să zicem”, a spus „Balaurul”.

Dintr-o dată, vremea capricioasă de toamnă a adus nori negri, iar vântul a început să sufle cu putere. Toţi ştiau că atunci era ultima şansă pentru a face traversarea. Altfel, trebuiau să renunţe şi să se întoarcă altă dată, poate tocmai anul viitor.

”Balaurul” însă nu s-a speriat şi s-a lansat pe linie. Apoi a venit momentul în care s-a ridicat în picioare. Toată lumea era cu sufletul la gură. Vântul bătea în rafale, făcând traversarea cu atât mai grea. Afară erau circa 3 - 4 grade Celsius, însă temperatura resimţită de cei prezenţi era mult mai scăzută. Flaviu a explicat că el caută întotdeauna să traverseze cu lumina în spate prima dată. „Nici n-am mai apucat de data asta să atentez invers cu lumina în faţă, pentru că veniseră rafale de vânt, nori şi m-am rezumat numai în a merge dinspre Piatra Mare spre Piatra Mică”, a spus Flaviu.

Au fost şi două „hopuri”, când Flaviu s-a dezechilibrat şi a căzut de pe linie, însă s-a prins rapid de ea, fără să rămână vreo secundă suspendat în lonja de siguranţă. La un moment dat a început chiar să facă echilibristică pe linie, lăsându-se cu capul în jos.

În cele din urmă, tânărul daredevil a reuşit o traversare completă, adăugând, practic, o nouă pagină din istoria Pietrelor Doamnei. Câţiva turişti au văzut provocarea şi au spus că li s-a părut incredibilă. Ceva cu totul deosebit. ”E o chestie foarte nebunească. Am văzut că erau asiguraţi. Dar totuşi pare riscant. Îmi place muntele, mă mai caţăr pe lanţuri, dar nu aşa ceva. Nu. Pentru aşa ceva chiar trebuie să fii profesionist, cel puţin să ai o experienţă în spate. Știţi cum e cu pasiunea... nu cunoaşte limite!”, ne-a spus un turist din Bucureşti.

„Să faci aşa ceva singur este aproape imposibil”

Ajuns la sol, Flaviu s-a declarat extrem de mulţumit de reuşita sa. Poate că ar fi fost mai uşor dacă ar fi făcut traversarea vara, când condiţiile meteo sunt mult mai bune, dar era fericit că a reuşit şi în septembrie. ”Să faci aşa ceva singur este aproape imposibil. Ai nevoie de două, trei persoane, în funcţie de complexitatea proiectului. Acesta pentru mine a fost, la nivel de montură, probabil cel mai complex de până acum”, a recunoscut Cernescu. La noi în ţară nu este prea popular acest sport, a mai spus temerarul nostru, şi numărul de practicanţi este mic. ”Ne cunoaştem între noi, iar această locaţie este o premieră. Nu am făcut-o pentru a fi primul care o face, ci am făcut-o pentru că era firesc şi am prieteni buni aici. Discutăm de operaţiunea asta de ceva timp”, ne-a mai explicat Flaviu.

Cei trei tineri, Flaviu, Solo şi Ionuţ, au coborât de pe creastă ca nişte învingători. Întrebat de ce face acest lucru, răspunsul lui Flaviu a fost unul cât se poate de simplu: „aşa cum pe un paraşutist îl împinge ceva să meargă într-un avion, să se dea de acolo cu aripa, aşa te împinge provocarea. E nevoia din tine de a progresa, de a încerca ceva nou în contextul unui domeniu pe care ţi l-ai asumat deja. E firesc, pentru că e în consistenţă cu alte activităţi pe care le practic. E un sport care te pune în faţa limitelor tale, în faţa fricilor tale şi ajungi să te confrunţi cu cine eşti de fapt”, a mărturisit el. Flaviu Cernescu este celebru în lumea întreagă, iar provocările sale i-au adus recunoaşterea internaţională.

Funambulismul / slacklining

Flaviu are peste 15 ani de experienţă în alpinism, iar mersul pe linie îl face de circa cinci ani. Este diferit de funambulism, ne-a explicat el, unde sportivii merg pe o sârmă de oţel şi îşi ţin echilibrul cu un băţ special. ”Aici trebui să ştii cum să mişti linia de sub picioare pentru a rămâne în echilibru. Funambulismul clasic e altceva, e o altă disciplină care derivă din circ, ţine de oameni de show, performing şi se practică într-adevăr pe sârmă, pe cablu de oţel. Și asta din cauză că acum 300 de ani, când începeau să-şi facă apariţia aceşti oameni, nu erau chingi sintetice. Erau cel mult corzi de cânepă, care nu erau rezistente şi se prefera cablu de oţel. De asemenea, întreaga montură diferă la slackline faţă de cablu de oţel. Ancorele, contra-vânturile sunt diferite, şi mersul. Tehnica de mers este diferită, acolo folosindu-se un balance pole, un băţ care are o greutate de aproximativ 40 kg şi se mută stânga-dreapta pentru a schimba centrul de greutate. Iar cablul de oţel este mult mai fix în configuraţia lor decât este chinga aceasta la highline. Aici, chinga se mişcă şi într-un fel, tocmai asta îţi dă posibilitatea să mergi fără să foloseşti un băţ de echilibru. Pur şi simplu, ea fiind mult mai uşoară decât un cablu de oţel, poţi să o aduci cu partea de jos a corpului, cu picioarele, cu tot ce-i sub talie, poţi să o aduci cu centrul tău de greutate. Practic, dacă tinzi să cazi în partea dreaptă, contrezi şi aduci chinga înapoi în dreapta sub tine”, a subliniat „Balaurul”.