Uniunea Polonezilor din România organizează, în perioada 7 – 8 septembrie, pentru a XIX-a oară, Zilele Culturii Polone, sub deviza „Mai aproape unii de alţii”, în cadrul cărora va avea loc simpozionul internaţional dedicat relaţiilor istorice şi culturale polono-române, precum şi aspectelor lor contemporane. Simpozionul de anul acesta, intitulat „Legături istorice şi culturale polono-române”, se va desfăşura în trei secţiuni: „În lumea istoriei”, „În lumea culturii” şi „În lumea problematicii bucovinene”. În cadrul Zilelor Culturii Polone, pe lângă simpozion, organizatorii au pregătit şi alte manifestări, printre care prezentarea de noi cărţi dedicate relaţiilor polono-române, iar ziua de 9 septembrie va fi petrecută în comunitatea poloneză din Soloneţu Nou, în timpul Sărbătorii Roadelor.
Simpozion, lansări de carte şi expoziţie, la Muzeul de Istorie
Programul Zilelor Culturii Polone este următorul: joi, 7 septembrie, la ora 10:00 - deschiderea Zilelor Culturii Polone şi a simpozionului „Legături istorice şi culturale polono-române”, "Expoziţie dedicată lui Józef Piłsudski – om de stat al Poloniei şi Europei”, manifestări care se vor desfăşura la Muzeul de Istorie din municipiul Suceava; vineri, 8 septembrie, între orele 9:00 – 15:00 - dezbateri pe secţiuni şi între orele 17:00- 19:00 - concluziile simpozionului şi lansare de cărţi.
Sărbătoarea Roadelor din Soloneţu Nou
Sâmbătă, 9 septembrie, este programată Sărbătoarea Roadelor la Soloneţu Nou, începând cu ora 11:00, când va avea loc Liturghia solemnă, prezentarea roadelor şi a produselor regionale, urmate de un spectacol folcloric al ansamblurilor „Sołonczanka” din Soloneţu Nou, „Mała Pojana” din Poiana Micului şi Ansamblul folcloric „Złoty Potok” din regiunea Podkarpacie – Polonia. Ansamblul Folcloric de Cântece şi Dansuri „Złoty Potok” îşi are originea în Jelna, comuna Nowa Sarzyna, în regiunea Podkarpacie. Prin activitatea sa promovează şi cultivă tradiţiile poloneze şi cultura populară. Se compune din secţiunea vocală care împreună cu formaţia instrumentală interpretează cântece folclorice şi o secţiune de dans formată din tineri care dansează dansuri folclorice naţionale şi regionale precum: polonez, kujawiak cu oberek, krakowiak, dansuri specifice regiuni Rzeszów şi Przeworsk sau dansuri varşoviene. Pe 9 septembrie, de Ziua Recoltei, în Soloneţu Nou, Ansamblul Vocal, împreună cu Formaţia Instrumentală, cât şi Ansamblul Folcloric compus din tineri vor prezenta dansuri, cântece şi muzică populară din regiunea Podkarpacie, din care provine „Złoty Potok”, precum şi din multe alte regiuni ale Poloniei. Organizatorii au spus că Sărbătoarea Roadelor din Soloneţu Nou este o excelentă ocazie de a cunoaşte comunitatea poloneză din România şi vecinii ei şi chiar Polonia însăşi. „Atunci Polonia poate fi simţită, văzută şi chiar <gustată>”, sunt de părere organizatorii. Preşedintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, a declarat că în timpul Zilelor Culturii Polone, „vom găzdui reprezentanţi ai Senatului Poloniei, ai Ambasadei Republicii Polone la Bucureşti şi ai Institutului Polonez din Bucureşti, reprezentanţii Voievodatului Podkarpacie, înfrăţit cu judeţul Suceava, iar în timpul Sărbătorii Roadelor de la Soloneţu Nou, pe cardinalul Kazimierz Nycz, mitropolitul Varşoviei”. Zilele Culturii Polone sunt organizate cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti şi cofinanţate de Departamentul de Colaborare cu Diaspora Poloneză şi Polonezii din Străinătate din cadrul Ministerului de Externe al Republicii Polone din fondurile pentru diaspora poloneză.