Trei tineri au murit în accidente rutiere, luni seară, în interval de ceva mai puţin de o oră, pe acelaşi drum, DN 2H, de la Rădăuţi spre Putna. Ambele accidente au drept cauză viteza neadaptată în curbe, dar şi la carosabilul umed. Din păcate, o realitate confirmată şi de statisticile poliţiei rutiere este că pe şoselele din zona Rădăuţi – Vicov au loc cele mai multe accidente grave, din cauza vitezei şi a inconştienţei multor conducători auto. Ceea ce s-a întâmplat în seara zilei de luni nu face decât să confirme aceste constatări din statisticile seci ale poliţiei rutiere.
Au plecat pe ultimul drum, pentru a viziona un meci de fotbal
Primul accident, o dublă tragedie, s-a petrecut în jurul orei 21.00, pe DN 2H, la Putna.
Daniel-Laurenţiu Schipor, în vârstă de 23 de ani, din Putna, a plecat la volanul unui Audi spre Vicovu de Sus. În maşină a urcat şi un vecin, Ștefan Cristian Simota, iar cei doi le-au spus apropiaţilor că se duc la Vicovu de Sus, la nişte prieteni, să vizioneze împreună meciul de fotbal al naţionalei României programat luni seară.
Din păcate, drumul celor doi s-a oprit brusc şi tragic în apropiere de poarta bucovineană de la ieşirea din Putna, având în vedere sensul lor de mers.
Șoferul în vârstă de 23 de ani a scăpat maşina de sub control în curba la dreapta dinainte de poarta bucovineană. Maşina a derapat şi a părăsit partea carosabilă prin partea stângă, izbindu-se din lateral de un copac din apropierea drumului. Impactul violent, din lateral, a distrus în totalitate maşina, iar şocul resimţit de cei doi pasageri a fost mult prea puternic.
Echipajul de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava ajuns la faţa locului a constatat că unul dintre tineri nu mai prezenta semne vitale, în timp ce al doilea era inconştient, dar mai avea puls. În cazul acestuia din urmă s-au încercat manevre de resuscitare în jur de o oră, după care a fost declarat şi decesul acestuia.
Cauza accidentului este neadaptarea vitezei în curba la dreapta, cu menţiunea importantă că şoseaua era udă la acea oră şi este posibil ca acest factor să fi contribuit decisiv la tragedie.
În zona în care a avut loc această dublă tragedie au mai avut loc accidente grave. Acum aproximativ doi ani, în august 2015, un alt localnic în vârstă de 23 de ani, beat, a scăpat maşina de sub control într-o curbă la dreapta, iar maşina s-a izbit violent chiar de poarta bucovineană de la Putna. În acel caz şoferul a fugit de la faţa locului, lăsând în urmă un alt tânăr, pasager, tot din Putna, care era decedat.
O altă tragedie, din nou viteză neadaptată în curbă
La aproximativ 50 de minute de la accidentul de la Putna, pompierii şi poliţiştii din zona Rădăuţi au fost alertaţi despre producerea unui alt accident grav. Pe DN 2H, la Horodnic de Sus, o maşină a lovit un cap de pod, iar apoi s-a răsturnat în afara drumului.
Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri rezultă că un bărbat în vârstă de 36 de ani, Constantin Geană, din Marginea, aflat la volanul unui VW Golf, a scăpat volanul de sub control într-o curbă la dreapta. Bărbatul a fost scos din maşina răsturnată de pompierii militari însă, din păcate, nu a mai putut fi salvat.
O a patra victimă, o femeie, în stare gravă la spital
În maşină mai era şi o femeie în vârstă de 41 de ani, din Voitinel, care a fost preluată în stare gravă de o ambulanţă.
Victima a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-a pus un diagnostic preliminar: politraumatism prin accident, traumatism cranio-facial, traumatism coloană cervicală, traumatism toraco-abdominal, fractură femur stâng, şoc hemoragic.
Luni noapte, femeia a fost operată de urgenţă de o echipă complexă de chirurgi, pentru mai multe leziuni interne grave, care pun probleme deosebite. Ieri, medicii erau rezervaţi în privinţa evoluţiei stării de sănătate a pacientei, care era internată pe secţia Terapie Intensivă.
Două accidente cu consecinţe deosebit de grave aşadar, o seară neagră din care toţi şoferii ar trebui să înveţe ceva şi să fie mai prudenţi chiar şi atunci când se grăbesc.
În ambele cazuri poliţiştii au deschis dosare penale pentru ucidere din culpă, însă asta doar pentru că aşa cere procedura, ambii şoferi care au provocat accidentele fiind decedaţi.