Mai multe persoane din Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc sunt cercetate de poliţie într-un dosar care vizează infracţiunile de fals, uz de fals şi abuz de încredere, după ce au fost luate credite ce nu au fost returnate, iar giranţii s-au trezit în procedură de executare silită, pentru recuperarea debitului. Unul dintre păgubiţii care au făcut reclamaţie la Poliţia municipiului Vatra Dornei este Oreste Magopăţ, în vârstă de 62 de ani, care este executat silit pentru un credit de 10.000 de lei, contractat în anul 2013.
Chiar dacă, din start, este clar că bărbatul plăteşte în primul rând preţul propriilor greşeli, există şi indicii serioase de comitere a unor infracţiuni.
A girat pentru un credit cu adeverinţa de angajat ca şofer, deşi nu a avut niciodată permis de conducere
Bărbatul ne-a relatat că a fost de acord să-şi ajute un „prieten”, care i-a spus că îşi deschide o fermă de animale şi are nevoie de bani. Cel care i-a cerut ajutorul se numeşte Anchidin Robu, susţine Oreste Magopăţ, iar acesta i-a spus că are deja un girant şi îi mai trebuie unul.
„Am zis că îl ajut, m-a dus la Câmpulung Moldovenesc, la o asociaţie de creditare, unde deja toate actele erau pregătite pentru semnat. Aveam să aflu ulterior că am putut gira în baza unei adeverinţe de salariat la o fermă de animale din Moldoviţa, unde eram trecut ca şofer. Eu nu am lucrat niciodată acolo şi nici nu am permis de conducere”, a declarat Oreste Magopăţ.
Bărbatul a arătat în plângerile penale depuse că cel care l-a rugat să semneze şi a apelat la el este Anchidin Robu, asta deşi pe contract apare un alt beneficiar al creditului, un anume Cornel Irimescu, pe care însă Oreste Magopăţ spune că nu îl cunoaşte.
Ulterior, pe numele celor doi giranţi au început să vină somaţii de plată şi apoi au fost demarate procedurile de executare silită.
O încrengătură care, dacă va fi cercetată serios, poate duce la conturarea mai multor infracţiuni
Cazul este fără îndoială unul cu foarte multe semne de întrebare, iar încrengătura dezvăluită de reclamant ar putea ascunde un adevărat şir de fapte penale, de la modul în care s-au făcut contractele pentru credit, cei care apar în acte şi adeverinţele de salariaţi în baza cărora s-au putut lua banii.
Dosarul este înregistrat la Poliţia municipiului Vatra Dornei, iar cercetările se fac sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei. La acest moment al anchetei se aşteaptă rezultatele unei expertize grafologice care să ateste clar dacă acea adeverinţă de salariat a fost falsificată. În cazul în care se va stabili cert că adeverinţa de salariu a fost falsificată, cercetările vor continua sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals şi uz de fals. Dacă ancheta va ajunge la acel pas, atunci şi procedura de executare silită ar urma să nu se mai îndrepte spre giranţi. În cazul în care nu s-ar contura aceste infracţiuni, au precizat surse judiciare, cercetările ar putea continua doar cel mult pentru infracţiunea de abuz de încredere faţă de giranţii care au semnat de bună credinţă pentru luarea creditelor ce nu au mai fost returnate.
Persoanele amintite în acest material se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o hotărâre definitivă a instanţelor de judecată.