Un plan comun al autorităţilor din judeţul Suceava a dus la instaurarea, în comuna Șcheia, a „Zonei speciale de siguranţă publică”, o strategie de reducere a infracţionalităţii prin mobilizarea unui număr mult mai mare de poliţiști în activităţi de patrulare, dar și în gestionarea dosarelor penale aflate în lucru. Timp de o lună de zile, poliţiști de la mai multe compartimente, de la Investigaţii Criminale ori de la Serviciul Rutier, vor acţiona în comuna Șcheia. De asemenea, la Șcheia, în special pe timp de noapte, vor patrula și poliţiști „mascaţi” de la Serviciul de Acţiuni Speciale.
Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat că așteaptă rezultate vizibile în scăderea numărului de furturi și de infracţiuni în general după cele 30 de zile.
„Sperăm să fie rezultate pe termen lung, iar pentru asta este nevoie ca și alte măsuri să fie puse în practică. Am purtat discuţii cu reprezentanţii autorităţii locale și așteptăm ca cele 28 de camere de supraveghere să devină funcţionale, iar procedura pentru ocuparea celor 11 posturi din Poliţia Locală Șcheia să fie demarate imediat”, a declarat Mirela Adomnicăi.
Poliţiștii locali angajaţi ai Primăriei Șcheia ar urma să preia o parte din atribuţiile colegilor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. În privinţa camerelor video, acestea ar fi deosebit de utile în activitatea de probare a infracţiunilor.
Ea a arătat că ieri, de exemplu, 28 de agenţi de poliţie au fost angrenaţi în acţiuni la Șcheia.
Infractori periculoși din Șcheia au fost arestaţi, însă în locul lor apar alţii
Problemele legate de numărul foarte mare de furturi comise de cei din etnia romă sunt vechi și acute la Șcheia. În luna martie a acestui an, oamenii din Șcheia s-au revoltat în faţa primăriei împotriva celor care le sparg casele. După acel moment au fost sporite măsurile de securitate, iar din anumite puncte de vedere lucrurile s-au îmbunătăţit. Dacă oamenii care locuiesc în cartierul de case noi din Șcheia, vecin cu cel al comunităţi de romi, au sesizat o îmbunătăţire vizibilă a situaţiei și au scăpat momentan de teroarea la care au fost supuși, spargerile din mașini au continuat însă în număr mare. O realitate este și că destul de mulţi infractori cu state vechi din Șcheia, care făceau mari probleme, sunt acum după gratii, în urma unor condamnări definitive. În cele mai multe cazuri condamnările sunt pentru fapte comise în alte localităţi. Este vorba de tâlhării, furturi în serie, dar și fapte și mai grave – ultraj sau viol în grup. Problema este că apar alţi autori de fapte penale, marea majoritate dintre ei minori, unii cu vârste în jurul a 14 ani, care nu răspund penal pentru faptele lor.