Preşedintele României, Klaus Iohannis, premierul, dar şi alţi demnitari vor fi invitaţi să participe anul viitor la evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri care vor avea loc în judeţul Suceava. Acest lucru a fost convenit în prima şedinţă a grupului judeţean care va coordona acţiunile dedicate Centenarului, grup condus de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. ”Noi avem un program foarte ambiţios şi am pornit de la ideea că Suceava, după Bucureşti şi Alba Iulia, e a treia capitală de judeţ care trebuie să se bucure de atenţie, pentru că şi Bucovina, în 1918, s-a unit cu Țara, şi atunci vom avea evenimente pe măsură. Toată lumea a fost de acord că va trebui să organizăm evenimente la care să invităm conducerea statului român, preşedintele României, prim-ministrul şi alţi demnitari”, a declarat Flutur.
Un ansamblu statuar şi Sala Unirii, principalele obiective care vor fi realizate în cinstea Centenarului
Sala Unirii şi ansamblul statuar dedicat Centenarului sunt principalele obiective care vor fi realizate cu fonduri locale stabilite în şedinţa de miercuri a grupului de lucru judeţean. Sala Unirii va rezulta în urma reamenajării curţii interioare a Palatului Administrativ. ”O sală care să fie un amfiteatru, un miniparlament în care CJ să-şi desfăşoare şedinţele. Sper ca Suceava să fie cândva capitală de regiune şi acest parlament regional să-şi desfăşoare activitatea în această sală”, a spus Flutur. Ansamblul statuar dedicat Centenarului va fi realizat de Consiliul Judeţean în parteneriat cu Primăria Suceava şi ar urma să fie amplasat în zona Palatului Administrativ. Flutur a explicat că statuia va reprezenta Unirea Bucovinei cu Ţara, adică cele patru provincii, într-o manieră care să fie clară ”pe înţelesul şi al unui copil”. ”Statuia şi Sala Unirii vor fi principalele obiective în jurul cărora vom organiza evenimente culturale şi ştiinţifice, dar şi alte acţiuni”, a menţionat preşedintele CJ.
Cei care împlinesc anul viitor 100 de ani vor fi sărbătoriţi ”într-un fel aparte”
Un film documentar despre unirea Bucovinei cu ţara, o medalie care va fi acordată în cinstea Centenarului Marii Uniri, plăcuţe la intrările în judeţ care să marcheze evenimentul, cărţi, albume, broşuri, sunt câteva lucruri incluse în calendarul stabilit miercuri de grupul judeţean. De asemenea, s-a stabilit ca cei care împlinesc anul viitor 100 de ani să fie sărbătoriţi ”într-un fel aparte”, iar primăriile să identifice cimitirele rămase în paragină şi să refacă mormintele eroilor şi ale personalităţilor. ”Pe raza judeţului se vor desfăşura multe acţiuni culturale atât în centrele noastre culturale, muzee, cât şi la nivelul Inspectoratului Școlar Judeţean, al Universităţii, al Arhiepiscopiei, dar şi al celorlalte culte religioase”, a spus şeful administraţiei judeţene.
Proiecte de infrastructură dedicate Centenarului
Gheorghe Flutur a subliniat că în şedinţa de miercuri s-au stabilit şi câteva lucrări de infrastructură ”destul de curajoase” care să fie realizate în cinstea Centenarului. ”Legat de infrastructură, obligatoriu trebuie să ne propunem proiecte mari. Unirea Bucovinei cu Țara înseamnă că şi din partea principatelor de atunci şi din partea Bucovinei au fost acorduri. A fost necondiţionată această unire. Atunci şi drumul care leagă zona Sucevei de restul ţării, de Bucureşti, trebuie modernizat. Fie că vorbim de E 85 până la Roman, care arată rău acum, fie că vorbim de demararea lucrărilor pe bani europeni la drumul expres Suceava - Bucureşti şi autostrada Iaşi - Târgu Mureş şi care să ne lege şi pe noi de Ardeal, de vestul ţării şi de vestul Europei”, a spus Flutur. El a adăugat că în programul de modernizare a infrastructurii va fi inclus drumul spre Dorohoi prin Adâncata, dar şi drumul Rădăuţi - Putna. ”Vor fi multe acţiuni. De exemplu, cadastrarea judeţului. Poate anul viitor va fi o campanie de cadastrare în memoria a ceea ce era acum 100 de ani, când Bucovina a fost cadastrată de austrieci. Bucovina când s-a unit cu Regatul a venit cu cadastru cu tot atunci. Poate că Vama Siret va fi modernizată, pentru că nu arată bine. Sper ca gara Iţcani să fie modernizată până atunci, pentru că vom organiza evenimente şi în aceste puncte care erau cândva la frontieră”, a menţionat preşedintele CJ.
”Dorim să netezim psihologic, dacă mai este nevoie, şi calea asta între Suceava şi Fălticeni, că tot se discută despre Bucovina şi Regat”
Flutur a spus că va implica şi primăriile din judeţ în aceste acţiuni pregătitoare Centenarului şi le-a recomandat primarilor să stabilească la rândul lor calendare cu evenimente. ”Chem la iniţiativă toate primăriile. Dorim să netezim psihologic, dacă mai este nevoie, şi calea asta între Suceava şi Fălticeni, că tot se discută despre Bucovina şi Regat, şi măcar la 100 de ani trebuie să facem un efort fiecare să trecem peste aceste momente”, a spus Gheorghe Flutur.
”Noi trebuie să ajungem la unitate măcar în al 12-lea ceas şi să lase fiecare orgoliile deoparte, ca să rămână în urma noastră ceva”
El a făcut un apel la unitate şi la implicarea tuturor pentru a atrage fonduri pentru investiţii în judeţul Suceava. ”Am convenit să discutăm în şedinţă chiar şi în contradictoriu, dar să ieşim cu un limbaj comun de unitate, pentru că dacă sărbătorim certându-ne 100 de ani de la Marea Unire sau bălăcărindu-ne prin presă nu ştiu ce o să creadă populaţia. Noi trebuie să ajungem la unitate măcar în al 12-lea ceas şi să lase fiecare orgoliile deoparte, ca să rămână în urma noastră ceva. 2018 nu este an electoral şi poate şi asta va face să fim mai blânzi cu disputele electorale şi să fim mai uniţi pentru interesul zonei”, a încheiat Flutur.