Un copilaş în vârstă de numai 4 ani a fost aproape de a provoca o tragedie cu urmări dintre cele mai grave. Băieţelul se afla singur în bucătăria unui imobil din municipiul Suceava, în timp ce tatăl şi o parte dintre rude discutau într-o cameră vecină.
La un moment dat, din bucătărie s-a auzit un zgomot, iar mătuşa care s-a deplasat în direcţia respectivă l-a observat pe copil cu lacrimi în ochi. În plus, canapeaua din bucătărie începuse deja să ardă, motiv pentru care femeia l-a luat pe micuţ, i-a alertat şi pe ceilalţi oameni din locuinţă şi apoi a sunat la pompieri pentru a cere ajutor.
Unul din bărbaţii aflaţi în imobil a acuzat o stare de rău, motiv pentru care a primit îngrijiri medicale de urgenţă.
Incendiul a fost stins rapid, dar chiar şi aşa a ars canapeaua din bucătărie şi au fost afectate de fum tavanul, pereţii și mobilierul din acea încăpere, de pe hol și de pe balcon.
Prejudiciul a fost evaluat la suma de 10.000 lei.