În municipiul reşedinţă de judeţ, şase unităţi de învăţământ nu sunt încă autorizate ISU, deşi au fost alocate fonduri suficiente pentru efectuarea modificărilor cerute de noile norme, mult mai stricte decât cele anterioare.
„O prioritate pentru noi este să pregătim şcolile pentru noul an şcolar. Lucrăm la asta.
La Suceava, din 29 de centre bugetare, 23 sunt autorizate, iar şase nu. Noi am prins bani în buget pentru toate, se iau măsurile necesare. Fiecare are un consiliu de administraţie şi conducere, trebuie să facă tot posibilul să se autorizeze”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Numai că în unele cazuri investiţiile făcute şi toate demersurile sunt inutile, câtă vreme legislaţia vine cu cerinţe absurde.
Acesta este şi cazul Grădiniţei cu Program Normal Obcini şi al Grădiniţei cu Program Normal „Ţăndărică”, din Burdujeni, care nu pot fi autorizate ISU şi nici sanitar, pentru că, având mulţi copii, funcţionează în două schimburi.
Celelalte patru centre bugetare educaţionale care nu sunt autorizate ISU deocamdată sunt Şcoala Nr. 5 „Jean Bart”, Şcoala Nr. 9 „Ion Creangă”, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” şi Colegiul de Informatică „Spiru Haret”.
Toate au alocate sumele necesare pentru efectuarea schimbărilor cerute de legislaţie, lucrările sunt făcute deja la unele, iar dosarul de autorizare este depus la ISU, la altele încă se mai lucrează.
Problematice rămân cele două grădiniţe, care nu au cum să funcţioneze doar cu un schimb, pentru că atunci mulţi copii nu ar mai avea unde să fie înscrişi.