Cererile pentru accesarea schemei de ajutor de stat ”Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” pot fi depuse până pe 6 octombrie, iar valoarea maximă acordată pentru un proiect este de 7 milioane de euro, a anunţat, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, într-un comunicat de presă.
Alocarea financiară totală pentru sesiunea a doua din acest an a programului se ridică la 50 de milioane de euro.
Astfel, potenţialii beneficiari pot depune, în perioada 21 august, ora 9:00 - 6 octombrie 2017, ora 17:00, cererile de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat ”Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 ”Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, Submăsura 8.1 ”Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul PNDR 2014 - 2020, sesiunea 2/2017.
Schema de ajutor de stat contribuie la domeniul de intervenţie 5E - Promovarea conservării şi a sechestrării carbonului în agricultură şi silvicultură, iar valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1, respectiv Primei 1 şi Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a contractului de finanţare, este de 7 milioane de euro.
Înainte de depunerea cererii de sprijin, solicitantul sprijinului trebuie să parcurgă etapele de identificare a suprafeţelor care urmează a fi împădurite în IPA Online, de elaborare a proiectului tehnic de împădurire şi de obţinere a avizului pentru proiectul tehnic de împădurire de la Garda Forestieră, notează APIA.
Cererile de sprijin se depun la Centrele Judeţene APIA însoţite de documentele specificate în Ghidul solicitantului, iar selecţia acestora se va efectua conform prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare al procesului de selecţie şi al procesului de verificare a contestaţiilor aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi publicat pe site-ul APIA.
Anunţarea rezultatelor selecţiei se va face prin notificarea beneficiarilor de către Centrele Judeţene APIA ca urmare a publicării pe site-ul Agenţiei a Raportului de selecţie aprobat de către directorul general al Direcţia Generală Dezvoltare Rurală (DGDR) - AM PNDR.
Surse: www.antenasatelor.ro, agerpres.ro