Consiliul Judeţean Suceava va elabora propriile masterplanuri generale pentru dezvoltarea transporturilor şi a turismului. Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, ieri, că împreună cu arhitectul-şef al judeţului şi Direcţia Judeţeană de Drumuri a luat decizia ca în urma dezbaterilor pentru planul judeţean de amenajare a teritoriului să fie elaborat un masterplan de transport al judeţului Suceava, în care să fie incluse priorităţile de dezvoltare atât pentru reţelele de drumuri, cât şi pentru transportul feroviar şi aerian.
„Tot mai mult viaţa ne arată că este nevoie de dezvoltarea reţelei de drumuri şi de şosele ocolitoare, mai ales acum, când traficul este blocat zile întregi şi se merge bară la bară. Se vede clar că judeţul Suceava nu face faţă cu infrastructura pe care o are, în special în sezoanele turistice de vârf, dar nu numai”, a spus Flutur. El a spus că vrea să discute cu primarii din judeţ pentru ca împreună cu aceştia să fie găsite soluţii pentru ca în planul de amenajare a teritoriului să fie identificate terenurile, drumurile, dar şi surse financiare pentru amenajarea unor şosele de centură. „Oraşe cum sunt Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei sau Rădăuţi trebuie să-şi identifice de urgenţă şosele ocolitoare pentru a scoate traficul greu. Cauza principală a blocajului în trafic este lipsa şoselelor ocolitoare, iar acest lucru e valabil în tot judeţul Suceava. Uitaţi-vă ce se întâmplă în aceste zile, motiv pentru care nu putem să stăm cu mâinile încrucişate”, a spus preşedintele CJ Suceava.
El a adăugat că dinamica de dezvoltare a turismului din judeţ e foarte mare, motiv pentru care autorităţile trebuie să anticipeze ce va urma, astfel că este nevoie de o discuţie despre elaborarea unui masterplan de transport al judeţului Suceava, atât pe drumuri, cât şi pe calea ferată şi pe transportul aerian. „Și dacă unele primării pot găsi resurse vom fi bucuroşi să avem iniţial şi şosele ocolitoare pietruite, până se vor găsi alte surse de finanţare, dar trebuie să vedem în viitor”, a precizat Gheorghe Flutur.
Flutur: Pentru amenajarea şoselelor de centură se poate apela la împrumuturi sau parteneriate
Preşedintele CJ Suceava a arătat că în condiţiile în care turismul se dezvoltă extrem de rapid, cum este şi cazul municipiului reşedinţă de judeţ, trebuie găsite şi promovate noi strategii de dezvoltare a infrastructurii rutiere. „Nu putem să rămânem cu centura Sucevei, unde mai este un pic din ea de construit, şi tot ne amână câte un an. Suceava este oraşul care a cunoscut cea mai mare dinamică pe turism ca locuri de cazare. Și eu sunt convins că o să se construiască noi spaţii hoteliere, dar dacă nu ai o infrastructură cât de cât pusă la punct, atunci avem o problemă. Aici va fi bătălia noastră, şi împreună cu primarul din Suceava, dar şi cu cei din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Fălticeni şi Rădăuţi, obligatoriu trebuie să găsim soluţii pentru şosele de centură”, consideră Gheorghe Flutur. El a precizat că pentru amenajarea acestor şosele de centură se poate apela la împrumuturi, la încheierea de parteneriate sau la orice alte soluţii, însă a subliniat faptul că pentru aceste investiţii „trebuie să apăsăm pe butonul de urgenţă”.
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a anunţat că instituţia pe care o conduce a început de ieri lucrările de modernizare a drumului judeţean spre Izvoarele Sucevei, către graniţa cu Ucraina. „Dacă vom moderniza pe PNDL legătura cu Bilbor, cu judeţul Neamţ şi cu Bistriţa, pe zona Grădiniţa – Coşna, iată că sunt din nou nişte paşi foarte importanţi pe care îi vom face în perioada următoare, inclusiv Suceava - Dolhasca – Iaşi”, a mai adăugat Flutur.
Masterplan pentru dezvoltarea turismului din judeţul Suceava
În acelaşi timp, Gheorghe Flutur a declarat că CJ Suceava vrea să întocmească şi un masterplan propriu pentru dezvoltarea turismului din judeţ, pe mai multe domenii. „Vorbim de turismul tradiţional, de cel gastronomic, dar şi de turismul de lux. Pentru că Suceava va fi din nou zilele acestea o destinaţie de turism de lux, aleasă de un grup din SUA. Mă bucur foarte mult de acest lucru, dar trebuie să ne pregătim şi să fim pe măsura aşteptărilor în toate domeniile”, a arătat şeful administraţiei judeţene. El a spus că elaborarea unui masterplan pe turism ar însemna trecerea într-o nouă etapă de dezvoltare a acestui domeniu. Flutur a precizat că prin acest masterplan se va stabili o nouă strategie pentru diversificarea şi specializarea turismului din judeţ.