Peste o sută de copii cu certificat de handicap grav sau accentuat din judeţ ar putea rămâne şi după majorat în grija „părinţilor de profesie”. Printr-o măsură recentă aprobată de Guvernul României, un asistent maternal profesionist poate îngriji un copil cu handicap grav sau accentuat şi după ce acesta împlineşte 18 ani. Purtătoarea de cuvânt a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, Nicoleta Daneliuc, ne-a spus că, în judeţul Suceava, 103 asistenţi maternali profesionişti au în plasament copii cu certificate de handicap.
Conform noii legislaţii, asistentul maternal profesionist care are în plasament un copil cu handicap grav sau accentuat poate opta să devină asistent personal profesionist pentru minorul devenit tânăr. Hotărârea stabileşte şi modalităţile de evaluare a îndeplinirii condiţiilor necesare pentru atestare. Astfel, vor fi avute în vedere elementele sociale şi medicale ale capacităţii solicitantului, determinate prin interviuri luate acestuia, vizite la domiciliu sau interviuri luate persoanelor cu care solicitantul locuieşte şi alte investigaţii suplimentare considerate necesare. Din echipa care realizează evaluarea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru atestare fac parte cel puţin un asistent social şi un psiholog. Nicoleta Daneliuc ne-a spus că cei mai mulţi copii cu handicap înregistraţi la DGASPC Suceava suferă de afecţiuni neurologice, urmaţi de cei cu afecţiuni psihiatrice, cei diagnosticaţi cu autism, copii care au handicap locomotor, nevăzătorii, cei cu afecţiuni auditive, afecţiuni genetice etc.
Peste 2.000 de copii încadraţi într-un grad de handicap, în judeţ
Conform datelor statistice întocmite în primele luni ale acestui an, localităţile cu cei mai mulţi asistenţi maternali din judeţ sunt Bogdăneşti (54 de asistenţi maternali, 77 de copii în plasament), Dolhasca (52 de asistenţi maternali, 76 de copii în plasament), Fălticeni (52 de asistenţi maternali, 64 de copii în plasament), Baia (40 de asistenţi maternali, 71 de copii în plasament), Salcea (19 asistenţi maternali, 27 de copii în plasament). Pe ultimele locuri la numărul de asistenţi maternali se află localităţile Dărmăneşti, Moara, Drăgoieşti, Muşeniţa, Păltinoasa, Rădăuţi, Putna, Frumosu, Hârtop, Horodnic de Sus, Sadova, Vultureşti, cu câte un asistent maternal. În ultimii doi ani, numărul de asistenţi maternali a scăzut. Dacă în anul 2015 au ieşit din evidenţele AMP 15 persoane (cinci asistenţi maternali s-au pensionat, şapte nu şi-au reînnoit atestatele şi trei şi-au dat demisia), anul trecut au plecat 29 de asistenţi maternali (14 s-au pensionat, şase nu şi-au reînnoit atestatele şi nouă şi-au dat demisia).
DGASPC Suceava are în evidenţă peste 2.000 de copii încadraţi într-un grad de handicap, care au fost evaluaţi medical, au beneficiat de consiliere socială şi de suport şi pentru care au fost întocmite planuri de recuperare individualizate. Dintre aceştia, mai bine de jumătate sunt cu grad de handicap grav, urmaţi de cei cu grad de handicap accentuat. În prezent, copiii aflaţi în dificultate care au ajuns în grija asistenţilor maternali suceveni au vârste cuprinse între 0 şi 18 ani. Dintre cei peste 500 de copii şi tineri îngrijiţi în reţeaua de asistenţă maternală, circa 150 au vârste cuprinse între 10 şi 14 ani. Unii dintre copii au fost părăsiţi în maternităţi sau spitale, alţii provin din centre de plasament, iar o altă parte sunt copii proveniţi din familii aflate în situaţie de risc, iar pentru a preveni instituţionalizarea acestora s-a instituit măsura plasamentului la asistent maternal profesionist, în special pentru copiii mici. Cei mai mulţi copii care au ajuns în plasament la asistenţi maternali profesionişti provin din mediul rural.