Festivalul de Artă Medievală "Ştefan cel Mare", de vineri până duminică
Festivalul de Artă Medievală "Ştefan cel Mare", organizat Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei și Primăria Municipiului Suceava, revine cu cea de-a unsprezecea ediţie.
În perioada 17-20 august, la Cetatea de Scaun Suceava şi la Muzeul Satului Bucovinean te vor întâmpina 400 de cavaleri, domniţe și păpuşari, cu dansuri, spectacole cu foc şi lasere, cai, ponei, pantomimă, şcoli de lupte, comedia dell’arte, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, animații medievale (painting facial), baloane de săpun uriașe.
Programul complet al evenimentelor în ziarul de astăzi și în cel de vineri.
Joi, 17 august
„Sommerfest Rădăuţi – Muzica Comunităţilor”
În cadrul festivalului „Sommerfest Rădăuţi – Muzica Comunităţilor”, joi, la Casa de Cultură Rădăuţi, Galeriile de Artă, este programat un Masterclass – pian, vioară, muzică de cameră (orele 10.00-14.00). Tot la Casa de Cultură Rădăuţi va avea loc concertul „Multietnicitate – Diversitate – Tradiţie” (ora 19.00). În program, lucrări de Valentin Bakfark, Walter Michael Klepper, Bela Bartok, George Enescu, Leon Klepper, Gyorgy Ligeti, Sabin Pautza.
Vineri, 18 august
Masterclass – pian, vioară, muzică de cameră, la Rădăuți
Tot în cadrul festivalului „Sommerfest Rădăuţi – Muzica Comunităţilor”, va avea loc la Casa de Cultură Rădăuţi, Galeriile de Artă, Masterclass – pian, vioară, muzică de cameră (orele 10.00-14.00). Urmează, de la ora 18,30, la Galeriile de Artă, conferinţa cu tema „Muzicienii lumii”, prezintă Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu; Centenar Dinu Lipatti – În program lucrări de Dinu Lipatti şi Johannes Brahms.
Duminică, 20 august
„Retromobil la cetate”
Filiala Suceava a Retromobil Club România organizează duminică, 20 august, evenimentul „Retromobil la Cetate”, între orele 09.00 şi 16.00.
În intervalul 10,00-13,00 este programată expoziția mașinilor pe esplanada Casei de Cultură. Parada vehiculelor istorice se va desfăşura între orele 13.00 şi 14.00. Mai multe detalii la 0745660663.
Închiderea festivalului "Sommerfest Rădăuți"
Sinagoga Rădăuţi va găzdui un Concertul de Gală „Absolvenţi şi Maeştri”, de la ora 19.00, cu prilejul închiderii festivalului "Sommerfest Rădăuţi 2017".