Demersurile pentru salvarea parcului din faţa Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din cartierul Obcini iau o amploare tot mai mare, cadre didactice, elevi şi părinţi, dar şi foşti elevi, implicându-se pentru ca spaţiul verde din faţa unităţii să nu devină doar o amintire.
Petiţia lansată online, la finele săptămânii trecute, de cei care se opun planurilor municipalităţii de a ridica o grădiniţă în locul parcului, a adunat deja sute de susţinători şi tot atât de multe semnături.
Perspectiva de a ridica o construcţie peste ceea ce a fost, decenii la rând, un spaţiu verde iubit de elevi şi profesori, nu este agreată de oamenii şcolii, aceştia cerând Primăriei şi Consiliului Local să identifice un alt spaţiu în cartier pentru o eventuală gradiniţă.
Reamintim că municipalitatea a anunţat miercurea trecută că o grădiniţă cu program prelungit ar urma să fie ridicată în cartierul Obcini, din bani europeni, suprafaţa de 1.400 de mp din curtea Şcolii Nr. 9 fiind propusă pentru construcţie.
Constantin Mărgineanu, directorul şcolii - „O iniţiativă extrem de dureroasă pentru foarte mulţi suceveni”
Una dintre cele mai aşteptate reacţii a fost cea a directorului şcolii, prof. Constantin Mărgineanu, cel care a pus bazele acestei unităţii, imediat după anul 1990.
Acesta a transmis următoarele: „Am lăsat să treacă primele două zile pentru a-mi reveni din acest şoc nemeritat pentru noi toţi. Am aşteptat să văd ce spun cei care au fost sau sunt elevii acestei şcoli. Am aşteptat să aflu părerea locuitorilor din Obcini, cărora nu voi pregeta niciodată să le mulţumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru şcoală”.
Mărgineanu a mai subliniat că Școala „Ion Creangă” a fost prima unitate din ţară care a primit Steagul verde şi titulatura de Eco-şcoală, recunoaştere de care au fost mândri toţi oamenii şcolii şi nu numai.
„Nu putem muta un simbol, şi aici mă refer la statuia lui Creangă, din locul stabilit de generaţii. Pentru noi, toţi cei care am muncit, am învăţat, ne-am aşezat amintiri dragi în suflet, vă rugăm să renunţaţi la această iniţiativă”, a transmis acesta.
Directorul a mai arătat că timp de 23 de ani a încercat să aşeze lucrurile în aşa fel încât cei care trec prin această şcoală să rămână cu amintirea unor locuri frumoase, iar elevii să beneficieze de toate condiţiile, de săli moderne cu aparatură necesară, sală de sport, teren de sport şi parcul unităţii.
„Am creat împreună cu voi toţi o oază de linişte şi de verdeaţă, în mijlocul ei tronând statuia celui care v-a fericit copilăria – Ion Creangă. Visul meu de a trece pe la şcoală, acum, când mă apropii de pensie, pentru a mă aşeza câteva clipe în parcul nostru, se pare că se spulberă. Eu totuşi cred că se poate reveni de la această iniţiativă extrem de dureroasă pentru foarte mulţi suceveni”, a mai completat Mărgineanu. Acesta a mai mărturisit că după 45 de ani dedicaţi învăţământului nu-şi doreşte nici o distincţie pentru întreaga activitate, ci doar „posibilitatea” de a se aşeza şi în viitor pe o bancă din parcul şcolii.
„A pune ferestrele unei grădiniţe la doi, maxim trei metri de pompele de benzină ar însemna să îmbolnăvim copiii”
Școala „Ion Creangă” va depune documentaţie pentru obţinerea autorizaţiei de incendiu, în prezent realizându-se măsurătorile pentru a se putea asigura căile de acces la cele două construcţii ale unităţii - şcoala şi sala de sport.
„În eventualitatea că se va aproba o nouă construcţie, cu siguranţă această documentaţie cade şi nici nu văd care din cele două instituţii - ISU şi Agenţia de Protecţie a Mediului - îşi va da acordul pentru ridicarea grădiniţei”, spune Constantin Mărgineanu.
Acesta a mai arătat că de la benzinărie şi până la colţul şcolii sunt circa 80 - 100 de metri, iar perdeaua de copaci a parcului împiedică poluarea cu gaze de eşapament şi benzină.
„A pune ferestrele unei grădiniţe cu program prelungit la doi, maxim trei metri de pompele de benzină, fără măcar o protecţie verde, ar însemna să-i îmbolnăvim pe aceşti copii de 3 - 4 ani. La un eventual incendiu nici să nu ne gândim”, mai spun reprezentanţii şcolii.
Aceştia au mai adus în discuţie şi ambuteiajele care se creează când părinţii îşi lasă copiii la şcoală, amplasarea unei grădiniţe urmând să aglomereze şi mai mult zona respectivă.