Asociaţia Studenţilor de la Universitatea din Suceava (ASUS) solicită ca rezultatele evaluărilor cadrelor didactice din instituţie să fie făcute publice.
Studenţii au cerut conducerii universităţii publicarea acestor rezultate pe site-ul USV, individual, pentru fiecare cadru didactic în parte.
„Fiecare student care a evaluat un cadru didactic trebuie să aibă dreptul să cunoască rezultatele acestor evaluări, precum şi măsurile pe care conducerea universităţii le ia în urma acestui proces. Ne dorim atât ca metodele de predare să fie îmbunătăţite şi adaptate constant nevoilor studenţilor, cât şi ca profesorii să trateze cu atenţie şi seriozitate problemele semnalate de studenţi. De asemenea, credem că cei mai performanţi şi apreciaţi profesori ar trebui motivaţi pentru a-şi îmbunătăţi continuu prestaţia”, apreciază reprezentanţii Asociaţiei Studenţilor de la Universitatea din Suceava.
În vederea evaluării măsurii în care profesorii USV reuşesc să îi mulţumească pe studenţi pe parcursul orelor de curs, seminar, laborator, practică de specialitate, studenţii trebuie să completeze un chestionar.
Primele întrebări ale chestionarului fac referire la rata participării la cursuri a studentului, precum şi motivele pentru care acesta a absentat de la cursuri. Studenţii mai trebuie să evalueze expunerea profesorilor, metodele de predare, documentarea, planul cursului, putând sugera ce aspecte ar trebui îmbunătăţite.
Studenţii vor cursuri de etică şi scriere academică
Alianţa Studenţilor de la Universitatea din Suceava a mai solicitat conducerii universităţii şi facultăţilor de la USV introducerea în planurile de învăţământ a unor cursuri de etică şi scriere academică, obligatorii pentru toţi studenţii, care să se desfăşoare în anul I, semestrul I.
Studenţii arată că fenomenul plagiatului este foarte răspândit în universităţile româneşti, de la cel mai înalt nivel politic şi până chiar la nivelul studenţilor, iar activitatea de prevenire şi educare constituie cea mai la îndemână şi uşor realizabilă soluţie în vederea reducerii numărului de cazuri de plagiat. „Mulţi dintre noi nu cunoaştem regulile de scriere academică şi ajungem să plagiem involuntar în redactarea lucrărilor de finalizare a studiilor sau a diverselor eseuri necesare pentru promovarea unor examene. Parcurgerea unui astfel de curs ne va ajuta să ne familiarizăm, să înţelegem şi să folosim tehnicile de scriere academică şi de citare atât pentru redactarea lucrărilor de finalizare a studiilor, cât şi pentru realizarea proiectelor şi eseurilor necesare pentru diferite cursuri şi seminare parcurse, dar şi să ne acomodăm cu normele şi rigorile eticii universitare”, transmite ASUS.