Prima zonă de agrement a municipiului Suceava, care este în curs de amenajare la baza dealului Tătăraşi, în zona lacurilor de după fosta Uzină electrică, va fi dată în folosinţă de la 1 octombrie.
Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu, care a verificat în teren stadiul de efectuare al lucrărilor, impunând constructorului acest termen final.
„Principala problemă, finanţarea, s-a rezolvat, creditul poate fi accesat, vreau ca la 1 octombrie să inaugurăm prima zonă de agrement din oraşul nostru. Consider că va ieşi o zonă plăcută, dar urmează pasul doi, să vedem cum o administrăm. Posibil să facem concesionarea acesteia, pentru că altfel ne mai trebuie o armată de oameni numai să o îngrijim”, a spus Lungu, la finele comandamentului de investiţii de marţi dimineaţă.
În discuţiile cu constructorul, edilul sucevean a spus clar că nu este de acord cu schimbarea destinaţiei terenului de golf, în terenuri de tenis, aşa cum a fost propus recent, solicitând să fie respectat proiectul iniţial, aşa cum a fost licitat şi adjudecat.
Proiectul de amenajare a zonei de agrement „Tătăraşi”, din zona lacurilor aflate în spatele fostei Uzine electrice, cuprinde, pe lângă spaţii verzi, două terenuri de sport – unul de tenis şi unul de fotbal, terase, o cafenea, o zonă de hidrobiciclete, un pavilion pentru muzică, pe unul dintre iazuri, locuri de joacă pentru copii şi un teren de mini-golf.
Valoarea de adjudecare a lucrărilor, în urma licitaţiei, este de 5.185.463 lei, plus TVA.
Anterior licitaţiei, în 2016, Primăria Suceava a contractat de la CEC Bank un credit de 10 milioane de lei, din care să aibă asigurată finanţarea necesară, numai că în urma unei decizii a Guvernului, toate primăriile din ţară nu au mai avut acces la fondurile respective, pentru a nu se depăşi deficitul bugetar la nivel naţional.
De aceea, lucrările nu au mai putut fi finalizate în această vară, cum se dorea.
Recent, problema accesului la credit a fost rezolvată, în urma numeroaselor intervenţii ale conducerii Primăriei Suceava la Bucureşti, primele retrageri de bani, pentru plata datoriilor restante, fiind efectuate săptămâna trecută.