Credincioşii din parohia “Pogorârea Sfântului Duh” din comuna Bogdăneşti au avut bucuria de a primi duminică, 6 august, de ziua slăvitului Praznic Împărătesc al Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vizita şi binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Acesta, împreună cu un sobor de preoţi, cu preotul Vasile Baltag - consilier administrativ, arhimandritul Mihail Daniliuc - egumenul schitului Vovidenia – Neamţ şi preotul Adrian Dulgheriu, protoiereu al Protoieriei Fălticeni, a oficiat slujba de sfinţire a troiţei, aflată pe drumul principal ce leagă comuna Bogdăneşti de comuna Râşca.
Credincioşii, îmbrăcaţi în straie populare, l-au primit pe ÎPS Pimen cu multă bucurie şi cu colac şi sare. După oficierea slujbei de binecuvântare, Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen a rostit un cuvânt de învăţătură îndemnându-i pe cei prezenţi la multă răbdare atunci când de multe ori dorinţele nu se îndeplinesc când dorim noi.
“Chiar dacă ajutorul nostru nu vine atunci când dorim noi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne dă nădejdea că Dumnezeu ne întăreşte în răbdare, dându-ne credinţă, dându-ne pace sufletească şi ne dă râvnă ca să ne apropiem prin rugăciune de Dumnezeu şi mai ales ne dă gânduri bune ca să iertăm pe cei care au greşit. Trebuie să îl binecuvântăm pe Dumnezeu oriunde am fi noi, acasă, pe drum, la biserică. Dar iată că simţim nevoia ca la răscruce de drumuri, chiar dacă este un drum mai scurt sau mai lung, să ridicăm o troiţă, aşa cum aţi făcut dumneavoastră, o Sfântă Cruce în numele Preasfintei Treimi, la care o adăugăm pe Maica Domnului şi alţi sfinţi. O troiţă ne face să ne aducem aminte de Dumnezeu, mai bine şi mai curat. Cei care contribuie la o asemenea lucrare simt o uşurare sufletească şi bucurie duhovnicească. Prezenţa unei troiţe în mijlocul unui sat sau al unei comunităţi creştine mântuieşte, Sfânta Cruce însemnând prezenţa armei duhovniceşti, a armei care are puterea dată de jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru mântuirea neamului omenesc. Rog pe Bunul Dumnezeu ca jertfa adusă de cei care au făcut posibilă construirea acestei troiţe să fie primită în Împărăţia lui Dumnezeu”, a spus ÎPS Pimen.
80 de ani de la construcţia Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Bogdăneşti
Preotul paroh Marcel Ursuţu i-a mulţumit Înalt Preasfinţitului Părinte Pimen pentru bucuria de veni în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte, le-a mulţumit celor care l-au ajutat în construirea troiţei, preoţilor şi credincioşilor prezenţi pentru rugăciune, gândul de bine, încurajare şi entuziasmul cu care au participat la această sărbătoare a satului Bogdăneşti.
Troiţa sfinţită din satul Bogdăneşti a fost ctitorită de familia preotului Marcel Ursuţu, împreună cu câteva familii din parohia „Pogorârea Sfântului Duh”.
Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” este aşezată în partea de nord a comunei Bogdăneşti, pe malul stâng al pârâului Râşca. În anul 1937 s-a pus temelia acestei biserici, sub păstorirea preotului Mihai Cârlănescu. Din anul 1942 până în 1955 (paroh preotul Ioan Alexandrescu) s-a continuat construcţia bisericii şi a fost sfinţită de ÎPS Sebastian Rusan, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei.Între anii 2007-2011, sub păstorirea preotului Marcel Ursuţu, s-a renovat biserica, a fost repictată integral de fraţii preoţi Daniel şi Gabriel Ciofu şi s-a construit o casă bătrânească care găzduieşte Muzeu Tradiţional Bisericesc. Biserica a fost resfinţită la data de 1 mai 2011, de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.