Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 8 aug 2017 - Anul XXII, nr. 178 (6594)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

O mână întinsă

Doi tineri îndrăgostiţi, diagnosticaţi cu glaucom, au nevoie de sprijin financiar pentru a nu-şi pierde vederea

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Diana Cazan şi Emanuel Teodor Mironescu sunt doi tineri entuziaşti a căror poveste de dragoste s-a înfiripat pe holurile Spitalului Clinic „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Paradoxal, lupta cu un diagnostic necruţător, cu o afecţiune care le-a deteriorat aproape în totalitate vederea, le-a unit destinele şi le-a dat forţa de a contura împreună cel mai important proiect al lor – recuperarea vederii.

Diana şi Emanuel suferă de glaucom, o boală oculară gravă, care frecvent conduce la orbire. În cazul fiecăruia, în ciuda tratamentelor şi intervenţiilor chirurgicale, boala s-a agravat în timp, Emanuel, de exemplu, distingând cu greu o persoană care se află la o distanţă mai mare de un metru de el.

Cei doi au nevoie de sprijin financiar pentru a ajunge la o clinică din China, unde trebuie să urmeze un tratament costisitor, suma necesară ridicându-se la 25.000 de euro pentru fiecare. Tinerii au nevoie de aceşti bani până în luna septembrie.
„Cum amândoi suntem nişte oameni puternici şi luptători, nu ne lăsăm învinşi de aceste încercări ale vieţii, de aceea în căutările noastre neobosite am descoperit o clinică din China unde problemele noastre de vedere îşi pot găsi rezolvare sau ameliorare considerabilă prin tratament cu celule stem şi numeroase terapii alternative. Această clinică se numeşte Beike Biotechnology. Pe baza documentelor trimise, avem deja confirmarea că putem fi trataţi acolo. Viaţa e mai frumoasă în doi şi împreună putem reuşi. Cu ajutorul vostru, viitorul nostru ar putea fi mai luminos! Orice mic sprijin contribuie la salvarea viitorului familiei noastre”, au transmis Diana şi Emanuel.

Cei doi şi-au spus povestea şi pe un blog (https://dianasiemanuel.blogspot.ro), sperând astfel să adune cât mai repede suma de care au nevoie. Tot acolo au pus la dispoziţia tuturor documente medicale care atestă cele spuse, precum şi corespondenţa pe care au purtat-o cu clinica din China.

 

„Mergând la un control, la Iaşi, am întâlnit-o pe Diana şi viaţa mea a căpătat un sens”

Teodor Emanuel are 27 de ani şi este din oraşul Vicovu de Sus, judeţul Suceava.

„M-am născut într-o familie modestă, cu un tată artist, pictor de biserici, şi o mamă devotată care ne-a dat mereu cea mai aleasă educaţie mie şi celorlalţi doi fraţi ai mei”, povesteşte tânărul.

Emanuel mărturiseşte că la vârsta de 10 ani medicii i-au pus diagnosticul de glaucom la ambii ochi. A fost operat de urgenţă la Iaşi, pierzându-şi definitiv vederea la ochiul drept, iar la stângul rămânând la 70% din capacitatea sa.

„Am fost nevoit să mă adaptez noilor condiţii şi nimeni din jurul meu nu a ştiut că eu îmi pierdusem un ochi. Mi-am continuat şcoala, iar la 18 ani a trebuit să mă operez din nou, de cataractă şi glaucom, la ochiul cu care mai vedeam, deoarece începeam să văd din ce în ce mai slab şi cu ochiul acesta”, spune Emanuel.

Între timp a absolvit liceul şi, după o pauză de câţiva ani de recuperare medicală, a fost admis la Facultatea de Drept, unde a obţinut rezultate foarte bune.

Însă o tragedie petrecută în toamna anului 2015 avea să fie o lovitură puternică pentru starea sa de sănătate şi aşa fragilă, în urma şocului tânărul pierzându-şi aproape în totalitate vederea.

„Tatăl meu şi bunica s-au stins din viaţă la interval de câteva zile. În urma acestor traume, visul meu de a deveni o personalitate în domeniul juridic s-a stins, am fost nevoit să renunţ la facultate şi să mă adaptez la noua viaţă, lipsită de vederea puţină pe care o avusesem. Într-una din zile, mergând ca de obicei la un control, la Iaşi, am întâlnit-o acolo pe Diana, viitoarea mea soţie, şi de atunci viaţa mea a căpătat un sens. Dumnezeu a avut grijă ca luându-mi pe o parte, să îmi dea pe altă parte înzecit. Chiar dacă eu nu văd cu ochiul drept, iar ea nu vede cu ochiul stâng, împreună ne completăm şi formăm un întreg, chiar şi aşa cu vedere puţină”, a mărturisit Emanuel. 

 

„La naştere am fost diagnosticată cu cataractă congenitală şi strabism la ambii ochi”

Perechea lui Emanuel, Diana Cazan, s-a născut la 700 de kilometri depărtare de Suceava, tocmai la Craiova.

Are 29 de ani şi este artist liric în Corala Academică a Filarmonicii din Craiova, de 10 ani.

A urmat cursurile Liceului de Arte şi ale Conservatorului din Craiova şi, în ciuda vicisitudinilor cauzate de afecţiunea sa, şi-a cultivat permanent talentul pentru a-şi urma cariera muzicală la care a visat. A participat şi la show-urile de televiziune X-Factor şi Vocea României, unde a fost foarte apreciată atât de spectatori, cât şi de juraţi.

Cât despre lupta sa cu boala, Diana a fost încă de la naştere diagnosticată cu cataractă congenitală şi strabism la ambii ochi.

A fost operată la vârsta de 6 luni, în timp vederea slăbindu-i la ambii ochi. La vârsta de 18 ani a fost diagnosticată cu glaucom într-o stare avansată, iar din 2013 şi până în prezent a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale la ambii ochi pentru a nu-şi pierde definitiv vederea.

”Deşi am pierdut poate cel mai de preţ dar al omului, libertatea de a fi independentă şi de a fi pe propriile picioare, am câştigat pe de altă parte un sprijin pe viaţă, viitorul meu soţ, Teodor Emanuel, care a venit ca un dar de la Dumnezeu, după cum spune şi numele lui, exact în spitalul în care m-am operat de atâtea ori”, povesteşte Diana.

 

Sprijin

Pentru cei care vor să întindă o mână de ajutor lui Emanuel şi Dianei, punem la dispoziţie datele de contact ale celor doi, precum şi conturile în care se pot face donaţii.

Emanuel: 0752 635 872    
Diana: 0761 510 927
dianna.cazan@gmail.com
mironescuteodoremanuel@yahoo.com

 

PayPal https://www.paypal.me/DianaCazan
IBAN: RO34INGB0000999900929365
Moneda: RON
Nume Beneficiar: Diana - Elena Cazan
Banca Beneficiar: ING Bank Bucureşti Centrală
Cod SWIFT: INGBROBU

 

IBAN: RO38CECEDJ0108RON1060651
Moneda: RON
Nume Beneficiar: CAZAN DIANA-ELENA
Banca Beneficiar: CEC Bank SĂ
Cod SWIFT: CECEROBU

 

IBAN: RO51CECESV01B2EUR1181318
Moneda: EURO
Nume Beneficiar: CAZAN DIANA-ELENA
Banca Beneficiar: CEC Bank SĂ
Cod SWIFT: CECEROBU

 

IBAN: RO84CECESV01D6USD1181319
Moneda: USD
Nume Beneficiar: CAZAN DIANA-ELENA
Banca Beneficiar: CEC Bank SĂ
Cod SWIFT: CECEROBU
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Doi tineri îndrăgostiţi, diagnosticaţi cu glaucom, au nevoie de sprijin financiar pentru a nu-şi pierde vederea.
 Vizualizări articol: 2034 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Doi tineri îndrăgostiţi, diagnosticaţi cu glaucom, au nevoie de sprijin financiar pentru a nu-şi pierde vederea5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei