Gestul unui bărbat de a intra în depășirea unei coloane de mașini, în spatele ambulanței aflate în misiune cu semnalele în funcțiune, i-a făcut pe polițiștii unui echipaj rutier să plece în urmărirea acestuia și să constate în final că cel aflat la volan era sub influența băuturilor alcoolice.
Incidentul a avut loc duminică seara, în jurul orei 19.00, în timp ce un echipaj de poliție din cadrul Poliției orășenești Gura Humorului se deplasa în coloană pe DN 17, în afara orașului. La un moment dat polițiștii au observat că din spate, pe contrasens, se apropie o ambulanță cu sistemul de avertizare acustică şi luminoasă în funcțiune, iar în spatele acesteia se deplasa un autoturism angajat în depăşirea întregii coloane de autovehicule. Văzând modul în care a intrat autoturismul în depășirea coloanei, polițiștii au plecat în urmărirea şoferului autoturismului care încălcase normele rutiere, în scurt timp reușind oprirea acestuia. La volan a fost identificat un bărbat de 34 de ani din municipiul Suceava care mirosea puternic a alcool. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.