Cinema sub clar de lună în Ţara Dornelor - Caravana Filmelor NexT este un proiect inedit, prin care, în serile de 4, 5 şi 6 august 2017, spectatorii din oraşul Vatra Dornei sunt încurajaţi să renunţe la scaune şi să îşi aşeze păturile pe iarbă verde, în Parcul Municipal.
Evenimentul, realizat cu sprijinul Primăriei municipiului Vatra Dornei, a pregătit pentru cinefili cele mai aplaudate 16 filme de scurtmetraj de la ultima ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT.
Acestea sunt reunite în trei programe speciale, precum „Scurtmetraje româneşti pline de imaginaţie”, „O seară de Oscar” şi „Cele mai iubite filme din selecţia NexT 2017”.
Vineri, 4 august, reflectoarele vor fi aprinse pentru cele cinci scurtmetraje de ficţiune nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film în 2017 în cadrul Serii de Oscar:
„Femeia şi trenul” (2016), regia Timo von Gunten, 30 de minute, Elveţia;
„Nopţi liniştite” (2016), regia Aske Bang, 30 de minute, Danemarca;
„Timecode” (2016), regia Juanjo Gimenez, 15 minute, Spania;
„Duşmani interiori”, regia Selim Azzazi, 28 de minute, Franţa;
„Cântă”, regia Kristof Deak, 25 de minute, Ungaria.
Sâmbătă, 5 august, Caravana Filmelor NexT a pregătit o seară dedicată filmelor româneşti. Întâmplări de familie rupte din viaţă şi poveşti de dragoste cu întorsături neaşteptate, spuse pe scurt, şi cu multă imaginaţie:
„Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva” (2016), regia Paul Mureşan, 6 minute;
„Omul de pe lună” (2016), regia Mihnea Aliciu, 18 minute;
„O noapte de dragoste” (2016), regia Alexandru Mavrodineanu, 25 de minute;
„Pipa, sexul şi omleta” (2016), regia Ana Maria Comănescu, 23 de minute;
„Plecarea” (2017), regia Cătălin Drăghici, 22 de minute.
Duminică, 6 august, spectatorii vor vedea o retrospectivă cu cele mai iubite filme de la NexT 2017. Comedii, animaţii, călătorii în spaţiul cosmic sau pe tărâmuri magice, filme de groază şi filme ca în viaţă:
„Lumina roşie” (2016), regia Toma Waszarow, 21 de minute, Bulgaria şi Croaţia;
„Supă de piatră” (2015), regia Clementine Robach, 7 minute, Franţa;
„Leshy” (2016), regia Pavel Soukoup, 23 de minute, Republica Cehă;
„Aport” (2016), regia Alon Richter, 4 minute, Israel;
„Regatul” (2016), regia Francesco Fanuele, 27 de minute, Italia;
„Despre păsări şi albine” (2016), regia J.J. Vanhanen, 12 minute, Finlanda.
Cea de-a patra ediţie a evenimentului continuă misiunea Caravanei de a aduce filmele NexT în faţa unui public nou din afara Bucureştiului, în oraşe unde posibilităţile de vizionare a filmelor de scurtmetraj sunt reduse, iar alternativele de vizionare a filmelor în aer liber sunt puţine sau inexistente. Intrarea la toate proiecţiile este liberă.