Un incendiu de proporţii a distrus mare parte din gospodăria unei familii din comuna Ilişeşti, lăsând în urmă pagube importante. Focul a fost anunţat marţi, în jurul orei 14.15, la faţa locului ajungând în scurt timp pompierii Detaşamentului de Pompieri Suceava, care au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor.
La sosirea echipajelor, flăcările violente cuprinseseră anexele gospodăreşti şi acoperişul locuinţei, existând pericolul de propagare la întreaga casă de locuit. Au ars adăpostul de animale pe o suprafaţă de 25 metri pătraţi, depozitul de furaje pe aceeaşi suprafaţă, bucătăria de vară, acoperişul casei de locuit pe circa 100 de metri pătraţi. Flăcările au distrus un perete al locuinţei, degradând pereţii casei de locuit pe o suprafaţă de 70 de metri pătraţi, două ferestre şi o uşă din PVC cu termopan şi gardul de lemn din apropiere. De asemenea, în incendiu au fost distruse două tone de furaje, au pierit 100 de porumbei şi 7 găini. Proprietarul locuinţei era plecat la muncă în străinătate, casa fiind locuită de fiii acestuia, de 16 şi 22 de ani. La acţiunea de stingere au participat şi pompierii voluntari ai comunei Ilişeşti.
Pompierii au stabilit drept cauză probabilă de izbucnire a flăcărilor un scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător. Cercetările făcute la faţa locului au dus la identificarea unor siguranţe fuzibile supradimensionate, improvizate cu sârmă de cupru. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de distrugere din culpă.