Gestul unui adolescent de 14 ani, care a găsit în drum o borsetă plină cu bani şi acte şi a înapoiat-o proprietarului, i-a impresionat pe toţi cei din jur şi mai ales pe cel care o pierduse. Luni, în jurul orei 10.55, la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Pojorâta a venit un bărbat de 46 de ani, din comună, care le-a declarat poliţiştilor că în urmă cu puţin timp un adolescent de 14 ani a găsit o borsetă pe asfalt, la intersecţia drumului judeţean 175B cu drumul comunal Putna, şi doreşte să o predea poliţiei.
Poliţiştii au constatat că borseta găsită este confecţionată artizanal, iar în interiorul acesteia au fost identificate mai multe bunuri, între care un paşaport emis de statul Israel, 820 de dolari americani, 435 de euro, 29.000 de forinţi ungureşti şi un permis de conducere internaţional emis de statul Israel. Poliţiştii au demarat imediat verificările în legătură cu cei care au trecut în acea zi prin zonă, iar în jurul orei 12.15 a fost identificat K.E., un bărbat de origine israeliană, care a declarat faptul că în cursul aceleiaşi zile a pierdut prin comuna Pojorâta o borsetă. Fiind întrebat cu privire la suma de bani pe care o avea în acea borsetă, acesta a declarat că avea 435 de euro, 820 de dolari americani şi 29.000 de forinţi ungureşti. Toate bunurile şi valorile i-au fost restituite celui care le pierduse, acesta mulţumindu-i adolescentului de 14 ani pentru gestul său frumos.