Organizarea heirupistă a centrelor de vaccinare împotriva rujeolei, în urmă cu aproape două săptămâni, n-a avut efectul scontat. Doar patru copii - unul la Cârlibaba şi trei la Suceava - au fost prezentaţi de părinţi pentru vaccinare la aceste centre. În schimb, potrivit directorului adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Cătălina Zorescu, în luna iulie a crescut numărul copiilor care au fost aduşi la vaccinare la medicul de familie. Dr. Zorescu a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că în luna iulie în judeţul Suceava au fost vaccinaţi împotriva rujeolei 1.273 de copii, cu aproape 200 mai mulţi faţă de luna iunie, când au fost vaccinaţi 1.030 de copii.
În urmă cu aproape două săptămâni, în judeţul Suceava au fost organizate şapte centre de vaccinare, dintre care două în Suceava şi câte unul la Broşteni, Cârlibaba, Coşna, Crucea şi Poieni-Solca. Raţiunea pentru care s-au înfiinţat la Broşteni şi în cele patru comune a fost că în aceste localităţi nu este medic de familie.
În următoarele zile va fi finalizată lista cu copiii nevaccinaţi din judeţ, după ce pe baza datelor de la evidenţa populaţiei se va putea stabili domiciliul acestora.