O tânără a sunat la 112 şi a solicitat ca un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Suceava să se deplaseze la Mitocu Dragomirnei pentru a-i acorda îngrijiri surorii sale. Persoana pentru care s-a deplasat ambulanţa, o tânără în vârstă de 18 ani, suferise arsuri pe faţă şi una din mâini.
Din datele anchetei care s-a derulat ulterior s-a aflat că fata a încercat să aprindă focul şi a folosit diluant. Substanţa inflamabilă a făcut ca flacăra să izbucnească violent, ceea ce i-a provocat arsuri tinerei.
Aceasta a ajuns Unitatea Primire Urgenţe de la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost diagnosticată cu „arsură de gradul I şi II laterocervical drept, semitorace drept şi antebraţ drept” fără a fi necesară internarea.
Tot la spital, dar la cel din Rădăuţi, a ajuns o tânără de 22 de ani, din Frătăuţii Noi. Aceasta se afla într-o bucătărie şi a inhalat gaz de la butelia de la aragaz.
Tânăra a povestit că în timp ce făcea curăţenie în bucătărie, a inhalat involuntar gaz de la ochiurile aragazului, pe care le-a uitat deschise. Spre norocul ei, ferestrele şi uşa de acces în bucătărie erau deschise, acesta fiind şi motivul pentru care nu a sesizat în timp util mirosul de gaz.