O analiză a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava privind numărul de incendii produse în primul semestru al ultimilor cinci ani arată o creştere constantă şi accentuată numărului acestora. Semnalul de alarmă a fost tras de generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul-şef al pompierilor militari suceveni.
Analiza pentru anul în curs, pe primul semestru, arată o creştere faţă de prima parte a lui 2016, însă evoluţia este mai evidentă la o analiză făcută începând din 2013.
„Analizând evoluţia ultimilor 5 ani observăm că în anul 2013, în semestrul I, pornim de la 210 intervenţii la incendii şi am ajuns la 386 intervenţii în acest an. Observăm aşadar că aproape am dublat intervenţiile la incendii. Aceste date ar trebui să ne dea de gândit pe mai multe paliere, atât ca mod de abordare a riscului din partea cetăţenilor, dar şi pentru noi ca pompieri, de a ne îmbunătăţi performanţele, pentru a avea o reacţie foarte promptă la ieşirile la incendii”, a declarat generalul Burlui.
Cauzele principale ale incendiilor care au loc pe raza judeţului sunt jarul sau scânteile din sistemele de încălzire neizolate corespunzător, scurtcircuitele, flacăra deschisă şi efectul termic al curentului electric faţă de materiale combustibile. Se observă aşadar că incendiile izbucnesc în mare majoritate din cauza instalaţiilor de încălzire neîntreţinute, vechi sau subdimensionate ori a celor electrice vechi şi neverificate. În general, cauze care ţin de factorul uman aşadar.