Un individ în vârstă de 28 de ani a fost trimis la puşcărie de judecători după ce şi-a violat fosta prietenă, o adolescentă în vârstă de 15 ani la data comiterii faptei, pe care a vrut să se răzbune pentru că l-a părăsit. Mariane-Petrică Roşca a fost săltat de poliţişti chiar în ziua în care soluţia de condamnare a rămas definitivă, respectiv joi, 27 iulie.
În acea zi, lucrătorii Poliţiei municipiului Vatra Dornei, în colaborare cu poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Suceava, Biroul Supravegheri Judiciare, au aflat că în jurul orei 09.00 Mariane-Petrică Roşca s-a urcat într-un autocar care circulă zilnic pe traseul Suceava - Târgu Mureş.
În jurul orei 12.30 autocarul respectiv a fost oprit de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei pe raza comunei Iacobeni, iar individul a fost legitimat şi apoi încătuşat. În primă fază a fost transportat la sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, iar ulterior a fost transferat sub escortă în Penitenciarul Botoşani, acolo unde trebuie să execute pedeapsa de 3 ani şi 10 luni.
Violul s-a petrecut în vara anului trecut, după ce Roşca nu s-a împăcat cu ideea că minora nu mai este împreună cu el.
Din verificările efectuate a rezultat că vineri, 8 iulie 2016, fata a mers la o prietenă cu care discuta în momentul în care peste ele a intrat Roşca, individ cu care minora a avut anterior o relaţie de concubinaj. Bărbatul a forţat-o pe minoră să îl însoţească în zona unui platou din apropierea Staţiei CFR Vatra Dornei, unde, prin ameninţări şi acte de violenţă, lovind-o peste faţă şi corp cu palmele, a constrâns-o să întreţină raporturi sexuale cu el. După consumarea agresiunii sexuale, fata arăta jalnic, cu semne de violenţă pe corp şi cu hainele rupte.
După ce a fost abandonată de agresor, fata s-a adresat unui bărbat care se afla în apropiere şi i-a cerut ajutorul. Speriat de modul cum arăta minora, bărbatul a sesizat imediat o patrulă de jandarmi, iar mai apoi cazul a fost preluat de poliţiştii dorneni.
Fata a fost examinată şi de un medic legist, care a confirmat violul, motiv pentru care Mariane-Petrică Roşca a fost reţinut la vremea respectivă pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de„viol” şi „act sexual cu un minor”.