Cea mai vârstnică suceveancă, învăţătoarea Ana Lazăr, s-a stins la vârsta de 106 ani

Ana Lazăr, decana de vârstă a judeţului Suceava, s-a stins din viaţă, la finele săptămânii trecute, la vârsta de 106 ani. Ar fi împlinit 107 în luna decembrie, dacă inima sa slăbită nu ar fi cedat.

Înmormântarea a avut loc luni, 24 iulie, la Cimitirul Pacea, fiindu-i alături pe ultimul drum cunoştinţe, colegi din cadrul Căminului de bătrâni al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi o parte dintre angajaţii unităţii, care o cunosc de mai bine de 20 de ani.

Maria Flora, de la Căminul de bătrâni, acolo unde Ana Lazăr locuia încă din anul 1996, povesteşte despre aceasta că „a umblat pe picioare până seara, a fost activă şi cu o minte lucidă. Nu a suferit, nu ne-a dat semne că ne va părăsi până dimineaţă. Probabil inima i-a mai slăbit, asta e când e să se termine aţa din ghem. Avea 106 ani şi 7 luni”.

Născută în 1910

Născută în Bălţi, Basarabia, în anul 1910, prof. Ana Lazăr şi-a început cariera didactică în anul 1932, la Piscu, Galaţi.

A fost martoră la evenimentele care au marcat istoria României, a fost contemporană cu cele două războaie mondiale, ba chiar şi cu Marea Unire de la 1918.

În anul 1966 a ieşit la pensie, însă a continuat să activeze la catedră. În 1969 s-a mutat la Suceava, unde a predat la Şcoala Gimnazială Nr. 1 până în 1980.

„La început mi s-a propus să predau în oraş, dar eu nu am vrut. Mie mi-a plăcut la ţară, cu elevii de la ţară”, povestea învăţătoarea în urmă cu câţiva ani.

Despre începuturile sale în învăţământ, aceasta spunea: „Prin anii '30 era lipsă mare de cadre didactice, nu erau profesori să predea corect, mai ales limba română. La clasă, era cu totul altfel – elevii aveau uniformă, erau liniştiţi, cuminţi, mergeau duminică de duminică la biserică, iar la începutul lecţiei spuneau o rugăciune. Era ordine pentru că şcolarii erau motivaţi pentru a intra în Strejărie. Eu dimineaţa mergeam la lecţii, iar seara făceam cursuri de alfabetizare. Trebuia să mergem noi după ei unde stăteau. Au fost vremuri grele”. Pe profesorii din ziua de azi, învăţătoarea îi sfătuia să susţină elevii care au o anumită înclinaţie, „mai ales pe cei din mediul rural, de acolo am ridicat mulţi oameni mari”.

Înainte de a se muta la cămin, obună bucată de vreme şi-a dus viaţa într-un apartament de pe strada Mitropoliei, apoi l-a vândut pentru a-şi ajuta fiul să-şi construiască o casă în centrul oraşului.

Pe perioada şederii la cămin, s-a îngrijit permanent de grădina de trandafiri din curtea azilului, iar timpul liber l-a valorificat citind, ascultând radio şi răsfoind ziarele.