Cutremur fără precedent la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, cei mai influenţi procurori ai structurii din ultimii ani înaintând cereri de încetare a activităţii, începând cu jumătatea lunii iulie. Este vorba de procurorul-şef Cristina Lăcrămioara Jaba şi de procurorul Marius Cazac, cel care a fost anterior procuror-şef. Cererile de încetare a activităţii au venit după ce structura centrală a DIICOT a dispus un control intern la DIICOT Suceava. Acţiunea a vizat deficienţe manageriale, mai exact un număr mare de dosare vechi nesoluţionate. Practic, celor doi procurori li s-a reproşat că activitatea de urmărire penală este slabă, iar rezultatele concrete, rechizitoriile de trimitere în judecată în dosare importante, puţine spre deloc.
În atari condiţii, fără a mai fi agreaţi de şefii de la Bucureşti, şi puşi sub presiune de rezultatele slabe, cei doi au ales soluţia elegantă de a pleca la cererea lor.
Procurorul Cristina Lăcrămioara Jaba a revenit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, unde a lucrat anterior, în timp Marius Cazac la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Cine este noul procuror-şef al DIICOT
După încetarea raporturilor de muncă cu cei doi procurori-şefi din ultimii ani, structura centrală a DIICOT a decis să-l delege ca procuror-şef al DIICOT Suceava pe procurorul Bogdan Apetroae.
Procurorul Bogdan Apetroae are 42 de ani, a fost poliţist, iar din 2009 este procuror. Bogdan Apetroae a lucrat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, unde a avut şi funcţie de conducere, iar din 2015 a promovat ca procuror la DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava.
Obiective majore: soluţionarea zecilor de dosare vechi, completarea schemei de procurori şi mutarea într-un alt sediu
Bogdan Apetroae a precizat că îşi doreşte să participe la concursul pentru ocuparea definitivă a funcţiei de procuror-şef al DIICOT Suceava şi are o serie de obiective clare şi foarte importante: soluţionarea dosarelor vechi, aflate în lucru, care sunt de ordinul zecilor, completarea schemei de personal şi mutarea DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava într-un sediu mai spaţios.
La general, obiectivele DIICOT sunt combaterea infracţiunilor de crimă organizată, pe linie de contrabandă, spălarea banilor, a infracţiunilor economico-financiare, a traficului şi consumului de droguri, a traficului de persoane şi de migranţi, a criminalităţii informatice, în forma grupului organizat. Practic, cele mai complexe şi grele dosare, privind de multe ori zeci de inculpaţi, sunt gestionate de această structură de combatere a crimei organizate.
Bogdan Apetroae şi-a mai manifestat încrederea că va colabora foarte bine cu structura cea mai apropiată DIICOT în activitatea de urmărire penală, Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Suceava.
Urmează concursuri pentru ocuparea posturilor vacante
DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava a rămas, după plecarea procurorilor Jaba şi Cazac, cu un număr de doar patru procurori, cu tot cu cel cu funcţie de conducere. Alte trei posturi sunt vacante. DIICOT Suceava are în subordine şi activitatea structurii inferioare DIICOT de la Botoşani. Și acolo, din trei posturi, doar două sunt ocupate.
Posturile vacante urmează a fi scoase la concurs în perioada următoare. La concursuri se vor putea înscrie procurorii care au minimum 6 ani de vechime în magistratură.
Procurorul-şef Bogdan Apetroae se arată convins că în câteva luni de zile schema de la DIICOT Suceava va fi completă.
El a mai arătat că în condiţiile de acum este nevoie de aproximativ un an de zile pentru echilibrarea activităţii DIICOT Suceava.
Acţiunea de la DIICOT Suceava vine după alte controale interne care au produs la fel de mult deranj şi la alte structuri ale DIICOT din ţară. Practic, conducerea centrală a declanşat o acţiune prin care vrea să scape de procurorii care nu mai sunt agreaţi din motive legate de gestionarea activităţii.