Mai multe firme din judeţul Suceava care au ca obiect de activitate protecţie şi gardă au fost amendate de inspectorii de muncă în urma deficienţelor constatate atât în domeniul relaţiilor de muncă, dar şi în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea angajaţilor. Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu, a precizat că instituţia pe care o conduce a participat la campania naţională privind identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi respectarea prevederilor legale privind timpul de muncă, precum şi securitatea şi sănătatea în muncă la societăţi care au ca obiect de activitate protecţie şi gardă. Romeo Butnariu a spus că la verificările în domeniul relaţiilor de muncă au participat nouă inspectori de muncă, care au controlat patru operatori economici care oferă servicii de ordine şi pază. În urma controalelor efectuate au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 11.000 de lei.
Șeful ITM Suceava a explicat că printre deficienţele constatate s-au numărat nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la munca de noapte şi la munca suplimentară, nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la munca suplimentară, precum şi neîntocmirea foilor colective de prezenţă în concordanţă cu timpul efectiv lucrat.
Romeo Butnariu a mai adăugat că în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, doi inspectori au verificat nouă firme de pază şi protecţie, cu 365 de salariaţi, toate firmele controlate fiind sancţionate. Astfel, pentru deficienţele constatate ITM Suceava a dat 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.000 de lei.
Butnariu a spus că la firmele controlate s-a constatat că nu sunt reglementate, prin instrucţiuni proprii, măsurile minimale ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia salariaţilor, atât pentru ameliorarea condiţiilor de muncă, cât şi pentru menţinerea sănătăţii angajaţilor. În acelaşi timp, inspectorii ITM Suceava au constatat că unele firme verificate nu aveau autorizaţia de funcţionare pentru securitate şi sănătate în muncă pentru toate activităţile desfăşurate.